FNM şi Confederaţia Meridian au boicotat şedinţa Prefecturii

169

sedinta prefecturaConstantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM) şi reprezentant al Confederaţiei Meridian, alături de alţi sindicalişti, au boicotat ieri Comisia de Dialog Social, organizată de către Prefectura Gorj.

Şedinţa Comisiei de Dialog Social organizată în incinta Palatului Administrativ de către conducerea Prefecturii Gorj nu a început prea bine ieri. Până a fi abordate temele de pe ordinea de zi, membri Comisiei de Dialog Social, alături de prefectul Liviu Andrei şi subprefectul Marcel Romanescu, au fost nevoiţi să asculte solicitarea lui Constantin Creţan şi a altor sindicalişti, membri ai Confederaţiei Meridian.

„Toate confederaţiile sindicale au stabilit boicotul la Comisia de Dialog Social pentru că la nivelul Ministerului Economiei, la nivel de Guvern, nu este funcţională Comisia de Dialog Social. Constantin CretanNoi trebuie să respectăm decizia luată la nivel naţional de către organizaţiile sindicale deoarece suntem reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale. Boicotarea se datorează faptului că aceste Comisii de Dialog Social nu funcţionează la nivel de vârf. E problema cu memorandumul, cu înfiinţarea celor două societăţi din energie şi minerit, cea cu redeschiderea unităţilor miniere, sunt mai multe motive. De aceea am ales să nu participăm la Comisia de Dialog Social şi să părăsim sala, respectând un ordin al confederaţiilor sindicale”, a declarat Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM) şi reprezentant al Confederaţiei Meridian.

Companiile Oltenia şi Hunedoara, la baza boicotului

Conform lui Creţan, Guvernul României a aprobat memorandumul pentru înfiinţarea celor două companii, Oltenia şi Hunedoara, urmărind să le privatizeze şi să distrugă mineritul. „În acelaşi timp, preşedintele Băsescu spune că se vor redeschide toate perimetrele miniere, dar se pare că vor fi deschise doar cele care conţin metale preţioase încât avuţia statului să fie vândută unor societăţi agreate de către putere. Este posibil să boicotăm Comisia de Dialog Social şi în lunile următoare, pentru că la nivelul Guvernului României aceste comisii nu funcţionează şi atâta timp cât fac nişte societăţi de privatizare a mineritului pe la spate pentru a-şi atinge scopurile şi a distruge mineritul şi energia, nu suntem de acord. Memorandumul a fost semnat fără a fi consultaţi partenerii sociali”, a mai spus Constantin Creţan.

Izabella Plăstoi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here