Floroiu: ,,Cred că sezonul este compromis”

936

Directorul sportiv al Pandurilor, Camilian Floroiu, este de părere că meciurile din liga secundă nu pot fi reluate decât în plină vară. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, speră ca fotbalul autohton să revină în aprilie, sau cel mai târziu în iunie, pentru a avea timp să se finalizeze competiţiile interne. Floroiu este de părere că nimeni nu poate avansa un termen exact pentru continuarea ligilor din primele eşaloane, iar sănătatea sportivilor are prioritate. ,,Sunt prinşi şi ei, ca şi noi, într-o situaţie cu care nu s-au mai întâlnit până acum. Încearcă să găsească soluţiile optime pentru a continua activitatea, deşi, din punctul meu de vedere, la modul cum evoluează această pandemie nu ştim cum vor reuşi să reia campionatul sau alte competiţii sportive. E destul de delicat, eu sper să găsească soluţiile optime. E normal să pună pe primul plan sănătatea, şi după aceea competiţia sportivă. Din punctul meu de vedere, şi am mai spus-o şi înainte de a intra în această situaţie, cred că sezonul e compromis. Nu cred că vor mai putea fi reluate competiţiile sportive cel puţin până în lunile iunie sau iulie”, a declarat oficialul echipei noastre.

Play-off şi play-out, soluţia rapidă?
Potrivit Liga2.ro, după Grupul de lucru al FRF, întrunit miercuri, se iau în calcul şi alte variante.Indiferent dacă sezonul va fi reluat în aprilie sau iunie, se va merge pe sistem play-off, play-out.La nivelul eşalonului secund ar urma să se joace astfel: primele opt clasate din acest moment vor intra în play-off, în timp ce restul de zece vor merge în play-out.Echipele îşi vor păstra în noul clasament punctele obţinute până în acest moment, mai puţin pe cele câştigate la ,,masa verde” în retur cu exclusa Sportul Snagov, unde e cazul.
Cluburile vor juca câte un singur meci împotriva adversarilor din ,,noul” clasament din care vor face parte, iar ordinea partidelor va fi stabilită prin tragere la sorţi. În play-off, fiecare club va avea patru jocuri de disputat acasă, iar altele patru în deplasare. În play-out sunt cinci jocuri acasă, respectiv cinci în deplasare. Regulile promovării, respectiv retrogradării vor rămâne aceleaşi ca în sezonul normal. Primele două clasate vor promova direct, iar a treia clasată merge la barajul pentru promovare. Din play-out, vor retrograda ultimele trei clasate din cele zece echipe.,,Dacă mă întrebați pe mine, cu siguranță acest sezon nu va mai continua. Sănătatea este mai importantă ca orice în această perioadă, iar lucrurile par din ce în ce mai grave”, declara, în urmă cu câteva zile, antrenorul principal al Pandurilor, Călin Cojocaru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here