Florin Stîngă: Nu mi-aș fi dorit să cădem cu Dinamo

1220

Au fost stabilite data și ora partidei dintre Viitorul Târgu Jiu și Dinamo București. Meciul contează pentru play-off-ul Cupei României. Confruntarea a fost programată joi, 29 septembrie, de la ora 21.30, și va avea loc pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Câștigătoarea se califică în grupele competiției. Antrenorul Florin Stîngă a declarat că, după victoria din campionat, toată lumea vede formația gazdă favorită. Principalul gorjenilor are însă o situație delicată de gestionat, având în vedere că peste câteva zile (n.r. – 2 octombrie) se va deplasa la Galați, pentru duelul cu Oțelul. Obiectivul principal al Viitorului rămâne intrarea în play-off-ul ligii secunde. ,,Este o oră frumoasă pentru fotbal, chiar dacă pe noi ne dezavantajează, pentru că jucăm la Galați duminică, la ora 11.00. Suntem profesioniști, ne respectăm și vom încerca să arătăm cât mai bine în ambele jocuri. Ambele echipe își doresc să meargă mai departe. Sincer, nu mi-aș fi dorit să cădem cu Dinamo, dar asta e situația și trebuie să ne calificăm. Cu siguranță, ei își doresc revanșa și toată lumea are acum așteptări de la noi să o batem pe Dinamo. Cu o echipă de Liga 1, altfel am fi abordat și noi jocul și altfel ar fi fost situația pe care aș fi dorit să o gestionez. Personal, mă tentează grupele Cupei României. Orice meci mă tentează și sper să câștigăm. Trebuie să avem inteligența necesară să gestionăm situația. Şi meciul cu Galați este la fel de important pentru club”, a precizat Stîngă. Gorjenii au trecut cu 2-0 de Dinamo București în meciul din campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here