Floarea de cafea a poetului Mihail Coandă (Prefaţa cărţii)

972

Prin cărţile sale anterioare, gorjeanul Mihail Coandă, a dovedit deja că este un poet romantic incurabil, iar acest volum de versuri întăreşte această idee.
Întreaga carte se structureazã într-un mod surprinzător, pe două teme principale: „cafeaua” şi „floarea”.
Titlul cărţii, „Floare de cafea”, e împrumutat de la prima poezie („Pe-acorduri de Chopin, de dimineață, / Am să te trezesc cu-o floare de cafea.”) şi este o frumoasă metaforă ce nu doar trezeşte interesul, ci şi suscită la diverse interpretări. Metafora „florii de cafea” mai apare însă şi în poezia „Ochii tăi, buzele mele” („În fața unei flori de cafea / cununam gândurile, / inimile, / trupurile.”
Floarea poate fi spuma / caimacul de la cafea, iar cafeaua cu caimac, cafeaua turcească fãcută la ibric, e mult mai aromată şi mai plăcută; ea sugerează o superbă atmosferă orientală propice întalnirilor şi trimiţând cu gândul la cele „1001 de nopţi”.
Poetul gorjean îi promite iubitei sale o floare imaginară şi o invitaţie matinală la cafea ca răspuns la dorinţa acesteia de a-l păstra aproape cât mai mult.
Flori sunt şi ochii femeii iubite chiar dacă sunt „flori de ceaţă”, iar florile grădinii apar în poezia cărţii pentru a o ascunde pe femeie „în zori de zi”… Cafeaua este un mod de a fi şi un leit motiv al cărţii, nu doar tema favorită al poetului Mihail Coandă.
La o cafea se poate discuta orice, se poate întâmpla orice („Bună dimineața, fată! / Mă inviți la o cafea? / Aş dori să vin odată, / Poate-mi dai şi gura ta.”) .
Prin aburul aromat al cafelei lumea se vede altfel, prin el se trezesc nostalgii („Cândva, te-am invitat la o cafea, / Încă te-aştept iubito ca să vii” ori „Savuram în fiecare dimineață cafeaua făcută din boabe de speranță, / bine prăjite pe plita inimii.”), prin el se poate trece într-un univers paralel căci aburul cafelei este magic. Aburul cafelei obligă la meditaţii („Chiar am crezut că pot fi iubit, / dar mai are cineva timp să iubească?” sau „Ce ți-e și cu semnele de punctuație / când sunt puse anapoda, / pot schimba o viață!”).
Tot aburul cafelei este şi cel care îi permite poetului ca să-şi mascheze singurătatea omniprezentă (mai mult sau mai puţin explicită), îi permite să se transfigureze ori să se dedubleze („În mine bate iubirea ta”), să exploreze alte spaţii şi alte situaţii pe care nu le-ar fi îndrăznit pur şi simplu. Tema singurătăţii apare explicit în poezia „Eu şi singurătatea” („Sunt, eu şi singurătatea mea, / unde să mă mai ascund de mine, / să nu vadă nimeni / cum lacrimile îmi inundă sufletul”) sau în poezia „Dacă…” („Când mă simt sin-gur / mă așez lângă liniștea ochilor tăi / și tac.”)
Poezia cărţii curge plăcut, chiar fierbinte uneori, asemeni cafelei bine făcute, atunci când o torni în ceşcuţa de porţelan. Aceasta pentru că rima e la ea acasă, iar metafora dă savoare permanent („muguri de ninsoare”, „fluturii iubirii „, „foșnetul vieții’, „scoarța unui nor”, „parc de vise”, „lacrima mea parfumată”, etc.) condimentată fiind cu un strop de fin umor („Închid. / Doamne, mi-e necaz! / Oare să-i scriu un mesaj? / O să mă comport normal / Și dau vina pe semnal.”).
Volumul de versuri „Floare de cafea” demostrează o creştere semnificativă în ceea ce priveşte măiestria poetică a autorului său, Mihail Coandă prin varietatea figurilor de stil şi a procedeelor literare folosite în text.
Ca element de noutate faţă de cărţile precedente, am remarcat utilizarea dialogului care poate fi direct, imaginar sau interior chiar şi în cadrul aceleiaşi poezii. Acest fapt apropie şi mai mult cititorul fãcându-l părtaş la trăirea poetului („Cât de frumoasă îmi eşti!!! / – Orbule! Sunt doar o femeie! – Doar o femeie? / Atunci, iubesc femeia care eşti!”). De asemenea, ţin să mai precizez aici câteva tablouri de o frumuseţe aparte: „Mi-am tatuat timpul în palmă”, „Mă doare o virgulă, de când ai pus-o între „Eu” și „Tu”, „Am închis marea într-o carte poștală și ți-am trimis-o!”, „Te-am așteptat mereu între coperțile volumului meu de poezie…”, „eu care m-am văzut un Meșter Manole, / din păcate Anele s-au zidit singure, / pereții mânăstirilor mele plâng,”, etc. care îl recomandă cert pe poetul Mihail Coandă.
Prof. Mariana Bendou, scriitor membru LSR, critic şi promotor literar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.