Un șofer în vârstă de 20 de ani, din Târgu-Jiu, a fost filmat în timp ce încerca să mituiască doi agenți din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești. Unul dintre oamenii legii, agentul principal Andrei Becea, din cadrul Postului de Poliție Prigoria, a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj. Ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au organizat, vineri, prinderea în flagrant a șoferului, în timp ce oferea 500 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu fi luate măsurile legale împotriva sa. Controlul a fost făcut pe raza comunei Scoarța.
”În fapt, în aceeași zi, un echipaj format din doi agenți de poliție, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic a autoutilitară condusă de un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj. În urma verificărilor efectuate, agenții de poliție au constatat că autovehiculul are inspecția tehnică periodică expirată. După ce i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să-i fie reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, conducătorul auto a oferit, cu titlu de mită, suma de 500 de lei celor doi polițiști pentru a nu dispune măsurile legale, însă agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta, au continuat să întocmească actele de constatare și au sesizat fapta la S.J.A. Gorj. În cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 zile față de inculpat pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, se precizează într-un comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj.