Fiul unei judecătoare din Novaci, reținut sub acuzația de viol

2274

Un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, fiul unei judecătoare, a fost reținut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sub acuzația de viol. Acesta este acuzat că a obligat-o pe fosta iubită să întrețină relații sexuale cu el. ,,În noaptea de 27/28 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, cu care ar fi avut anterior o relație de concubinaj, ar fi pătruns în locuința sa, din comuna Crasna și, fără consimțământul său, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, iar sâmbătă a fost prezentat magistraților cu propuneri legale, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, față de acesta”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.