Fiul lui Surupăceanu, lovit la grădiniţă

887

Băiatul de trei ani al lui Mugurel Surupăceanu, fostul deputat de Gorj, şi-a spart capul, la începutul acestei luni, la o grădiniţă privată din Târgu-Jiu. Copilul este bine acum, mama băiatului, Aida Surupăceanu făcând public doar că micuţul Călin a rămas cu o rană vizibilă încă la cap şi părinţii cu una în suflet. Cei doi soţi au mutat copilul de la grădiniţa privată la o alta, iar mama acestuia, deşi se abţine de la comentarii negative la adresa grădiniţei în cauză, spune totuşi că la Priki’n’Dell sunt însă nereguli.

Călin Surupăceanu, băieţelul de trei ani al fostului deputat, a ajuns cu capul spart la spital, după ce a fost la grădiniţă, iar în perioada cât copilul a primit îngrijiri medicale personalul de la Priki’n’Dell nu a sunat familia să se intereseze de starea copilului. ,,Îi mulţumim lui Dumnezeu că în acest moment Călin este bine, şi nu s-a întâmplat mai rău. Am evitat să vorbesc despre acest subiect şi am zis să lăsăm autoritățile competente să îşi facă treaba, însă copilul meu a rămas cu o cicatrice la cap, iar noi cu una în suflet…
surupaceanuMă voi abţine în continuare să comentez public despre acest subiect şi le transmit celor care se <<ocupă>> de această gradiniţă, şi de la care nu am primit un telefon să întrebe cum se simte Călin, să nu mai dezinformeze părinții celorlalţi copii cum că eu le-am spus să nu cheme salvarea! Să punem pe primul loc faptul că suntem părinți, să nu lăsăm banii şi funcțiile să ne mai conducă mințile şi sufletele…”, transmite, cu amărăciune, Aida Surupăceanu pe pagina sa de Facebook.
Presa locală a relatat că, personalul grădiniţiei nu a chemat salvarea pentru copil, dar a făcut-o pentru educatoarea Mădălina Nedelea care atunci făcuse o criză de lipotimie.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Aceasta gradinita este cea mai bine dotata si cea mai frumoasa din judet, numai ca unii copii sunt cam nazdravani……ce nu stiti cine este M.Surupaceanu???..cel care a mintit, furat,….acest judet…cate dosare penale are????mai vrea unul??/palavragiu, incult,…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here