Fisuri și vulnerabilități în starea de spirit a unității statale românești

672

De-a lungul multor veacuri poporul român a făcut enorme sacrificii și fapte eroice cu vărsări de sânge strămoșesc, pentru a-și dobândi și redobândi libertatea și unitatea de neam în fața invadatorilor veniți din mai toate colțurile lumii, pentru ca într-un final fericit să-și obțină independența si unitatea statală. Și să ne referim în mod special la unirea provinciilor noastre românești – Țara Românească, Moldova și Transilvania, despărțite istoric și teritorial multă vreme, dar reunite prin întregirea statului național unitar român la 1 Decembrie 1918. Așa după cum spuneam, în urma unor îndelungate războaie și lupte crâncene, plătite scump de întreaga națiune, cu precădere de către armata română. După cum voievozi și conducători vrednici și iubitori pentru țara lor, dar nu în ultimul rând mari personalități și patrioți români au avut un rol remarcabil în obținerea independenței, unității și suveranității țării și poporului român. În special trebuie remarcată perioada interbelică, care a însemnat și o dezvoltare și un progres esențial sub toate aspectele și în favoarea modernizării întregii comunități românești, deopotrivă cu spiritul național și cu dorința de consolidare a unității statale sub toate raporturile sale.
Din păcate, după cel de-al doilea Război Mondial, în timpul regimului comunist instaurat împotriva voinței populare și în țara noastră, multe dintre elitele neamului, care au însemnat la acele vremuri de mari frământări și pericole pentru România reîntregită, adevăratele locomotive ale făuririi și garanției libertății și unității naționale, aveau să fie scoase din locurile și rolurile lor firești, fiind aruncate la ani grei de condamnare în întunecatele și înfiorătoarele temnițe comuniste, marea majoritate dintre ei sfârșind tragic, doar pentru că și-au iubit și au luptat pentru țară. Acum, după decembrie 1989 încoace, se părea că în România va reînvia adevărata democrație și împreună cu speranța libertății și spiritului național, al dorinței nestrămutate de cinste, adevăr și dreptate, specifice înaintașilor noștri pentru țară și glia lor strămoșească. Dar din păcate, nu a fost să fie mai bine pentru națiunea română, chiar mai mult decât atât, ultimii 30 de ani însemnând pentru generațiile de astăzi și, cu siguranță, pentru cele viitoare inexplicabila brambureală peste țară și un haos total, nefiind departe de pragul anarhiei și dezastrului național. De fapt este o stare care s-a cuibărit imediat după căderea regimului comunist, cauzată, în primul rând, de cei care au preluat puterea și guvernările post-decembriste, altfel spus pornindu-se de la început cu stângul în gestionarea treburilor României datorită mediocrității, imoralității și compromisurilor inadmisibile ale noii clase politice și ai liderilor de partid, indiferent de culoarea politică. Căci una este să zici că vrei să te debarasezi de trecut și alta este atitudinea și comportamentul cu reminiscențe evident comuniste, la care s-a adăugat servilismul în fața noilor stăpâni din exterior, amanetându-ți, înstrăinându-ți și pauperizându-ți țara și poporul din motivele de acum prea bine cunoscute și dincolo de orice dorință și lipsă de preocupare în privința protecției și apărării intereselor naționale. Și pentru că falimentarea României în întregul ei să fie în ton cu tot felul de interese oculte venite de aiurea, atunci s-a acționat în forță și în direcția de a fi uitată propria istorie, spiritul național și demnitatea noastră ca popor în această parte de lume. S-a acționat, în primul rând, fiind vizat segmentul generației tinere, îndepartată și înstrăinată de valorile neamului și de tot ceea ce înseamnă românesc, iar pe de altă parte orice vorbire îndreptățită și în favoarea țării tale, a drepturilor noastre ca popor, înseamnă pentru unele minți bolnave o acuzare și o etichetare de naționalism, chiar de fobie etnică și șovinism, în schimb se permit celor care toarnă mereu gaz pe foc pentru a întretine vâlvătaia dezbinării naționale, să ne terfelească în fel și chip pe pământul nostru strămoșesc, șubrezindu-ne sentimentul patriotic și drepturile noastre ca popor.
Altfel spus, deși se cunoaște destul de bine trecutul și istoria neamului românesc, multitudinea vicisitudinilor atâtor veacuri determinate de sălbăticiile năvălitorilor străini, adeseori cu ură și bestialitate asupra obârșiei și meleagurilor noastre străbune, iată că la motivele expuse mai sus, asistăm în continuare, surprinzători și neputincioși la lipsa unor reacții ferme din partea autorităților române post-decembriste, vizavi de atacurile tot mai vehemente și agresive îndreptate împotriva României, unității și integrității sale teritoriale. Și atentatorii străini nu sunt departe de fruntariile țării noastre și nu pierde nicio ocazie de instabilitate, fisură și vulnerabilitate internă, românească, pentru a amenința și lovi într-un mod grosolan, prin varii mijloace perfide, în starea de spirit, în unitatea și demnitatea românilor. Ceea ce înseamnă până la urmă intenția vădită de a slăbi cât mai mult coeziunea și relațiile interetnice din România, iar de aici integritatea sa teritorială. Și în această privință au fost și continuă prin mass-media suficiente dezbateri publice, bunăoară, în legătură cu pretențiile absurde ale revizionismului maghiar, în condițiile în care prin semnarea tratatelor internaționale postbelice, inclusiv prin Acordul de la Helsinki, din 1975, deopotrivă fiecare un temeinic caracter juridic, au fost legiferate definitive: actuala configurație a granițelor statelor lumii, inviolabilitatea și integritatea teritorială a acestora. Or în cazul țării noastre poporul român și-a spus cuvântul nu oricum, ci prin îndelungi lupte de multe secole, apărându-și cu mari sacrificii și eroism glia și teritoriile sale de drept, strămoșești. Iar dacă astăzi încă mai bântuie fantomele șovin-iredentiste, cu precădere șicanele venite dinspre Budapesta, asociindu-se în același cor de voci revizioniste, denigratoare și mulți dintre liderii formațiunilor politice și civice ale etnicilor maghiari, cu precădere din zona Harghitei și Covasnei, vina aparține fără îndoială în tot acest joc mârșav antiromânesc iarăși autorităților de la București, în primul rând, a politicienilor din rândul principalelor partide românești ajunse, într-un fel sau altul, prin rotație la guvernarea României. Facem această afirmație, întrucât din pricina unor interese meschine, și unii și alții au folosit UDMR-ul ca o uniune etnică-balama în diverse și nefirești alianțe și coaliții politice, cu scopul vădit de a ajunge și a se menține fiecare cât mai mult la putere și guvernare. Altfel spus, adeseori a fost ciuntit interesul național, preferându-se cu egoism și mârșăvie șantajul și jocurile politice oculte, chiar cu tendințe antiromânești. Cu atât mai mult cu cât nu există nicăieri în lume o altă țară unde minoritățile, inclusiv cea maghiară să se bucure de cele mai largi drepturi și libertăți cetățenești precum în România. Iar o astfel de legislație care garantează aceleași drepturi tuturor cetățenilor săi, indiferent de etnie, este firească, corectă și dreaptă pentru toți, dar a împinge spre absurd legi care afectează, atingând până la dezastru unitatea și demnitatea noastră ca popor este dincolo de orice închipuire și prin urmare inițiatorii și promotorii unor asfel de proiecte de legi nu pot să fie, oare, învinuiți și de trădarea intereselor de stat ale României?
Altfel, cum poți îngădui pe cei care își permit și chiar sunt complici la denigrarea statalității românești, iar pe de altă parte, de la cele mai înalte vârfuri ale puterii să fie întreținută voit o bălăceală totală și o dezbinare națională, amplificându-se și dincolo de un servilism deșănțat față de stăpânii nord-atlantici și față de marile companii străine care au acaparat întregul potențial economic al României, inclusiv cu împrumuturi uriașe de capital extern, dezastrul și falimentul național? Or această stare de fapt, determinată pe fondul ei de lipsă de interes, echilibru și o gândire de viziune pentru mai binele țării, din partea celor care de peste trei decenii conduc și guvernează România, nu a însemnat și tot atât de multe legi proaste, asistând acum la ruinarea țării, vândută bucată cu bucată, cu referire în special la înstrăinarea bogățiilor naționale, patrimoniului industrial, agrar și forestier, sistemului bancar și financiar, la restituirea marilor obiective din patrimoniul cultural și imobiliar național, ș.a.m.d.? Or, în urma acestui imens jaf petrecut cu sălbăticie asupra României, avem a asista cu atâta amărăciune doar la o sărăcie lucie care afectează grav cea mai mare parte a populației țării, mulți dintre români luând calea exilului pentru a-și asigura un trai mai decent, în vreme ce la polul opus noua protipendadă politică și grupurile de interese din jurul ei, așijderea mafia care a pătruns atât de lejer până la vârfurile cele mai importante ale structurilor instituționale ale statului, inclusiv din justiție, acumulează fraudulos pe spinarea poporimii naïve și credule averi incomensurabile și o viață de huzur ce întrece orice închipuire omenească. Și să ne mai mirăm de ce statul român este astăzi atât de fragil și vulnerabil, într-un mare pericol asupra unității naționale? Cu atât mai mult cu cât societatea românească în întregul ei este lovită și de o permanentă luptă fratricidă, în primul rând, pe scena politică unde, din păcate, nu este o confruntare de doctrine, principii și proiecte, care într-un final de dezbateri publice, să vină în beneficiul dezvoltării și progresului României, ci una demagogică, josnică și imorală, extrem de nocivă, lipsită de orice fel de empatii și interese generale și de ce nu de noblețea sufletească pentru țara și națiunea română. Dar și mai grav, pe fondul acestor brambureli și fundături politice care macină continuu unitatea noastră de același sânge strămoșesc, nu s-a dorit niciodată de către astfel de politicieni și de către scursurile lor de cea mai joasă speță o cooperare și o guvernare de unitate națională, în respect pentru demnitatea națiunii române. Și este, din păcate, până la urmă chiar o jignire grosolană la trecutul și istoria poporului român, chestiune care ne readuce aminte de ceea ce spunea cândva ilustrul filosof Constantin Noica, anume că: ,,Funcția spirituală a Ardealului e de a nu se împăca, de a nu consimți, de a nu se așterne somnului aceluia care acoperă atât de multe etape din istoria noastră”. Și de asemenea mai adăuga că: ,,Ardealul e sortit să țină treaz duhul românesc în istorie”. Or credeți că vor să înțeleagă ceva din astfel de îndemnuri pornite din inima unui mare patriot român, actuala clasă politică și toți cei care, într-un fel sau altul, s-au perindat la conducerea și guvernarea acestei țări în ultimii 30 de ani? Nici vorbă, deoarece pentru ei România și neamul românesc nu a însemnat mai nimic și cu atât mai mult un gest de supremă conștiință și respect pentru istorie în unitate și diversitate a iluștrilor noștri înaintași. Mai mult decât atât, pentru asemenea personaje ,,creatoare” de demagogie și prostie, de egoism și invidie, risipitori de răutăți, ură și dezbinare, de necinste și de o nesimțire rară, nu mai există nici măcar frică de Dumnezeu, perseverând a trăi în lumea lor hidoasă și complet iresponsabili de ceea ce ar trebui să însemne pentru ei și pentru noi toți o Românie în întegrul ei cât mai armonioasă, mai bună și mai dreaptă. După cum poți să-i califici pe cei care fac politică pentru un partid sau altul, bombardându-se în vrăjmășie cu o isterie ieșită din comun pentru meschine interese politice, uitând că până la urmă, indiferent de opinii, trebuie să fie cu toți buni români, subordonându-se întru totul intereselor țării și națiunii române. Pentru că și în diversitate, armonia trebuie să fie cheia de boltă a fiecărei entități statale, atribuind în egală măsură locul înțelepciunii și inteligenței umane, precum și raportul cât mai echilibrat între cetățeni, indiferent de gena lor etnică, la fel între diferitele categorii sociale și, nu în ultimul rând, între generații. Altfel totul se poate transforma într-un joc nefericit de puzzle, adică un lanț neîntrerupt de supărări și necazuri, de inevitabilă și ireversibilă boală necruțătoare pentru România, pentru siguranța și unitatea noastră statală. Iar ca o constatare tristă a zilelor noastre, se vede treaba că mai trădat ca acum poporul român n-a fost niciodată. La care se adaugă atât de dureros toate aceste permanente frământări și confruntări interne, după cum mai spuneam, cu precădere politice și însoțite de gândiri și fapte negative, de ură și ranchiună, de egoism, invidie, gafe și prostii de tot felul, corupție cât cuprinde, mestecate mereu și de o mass-medie subjugată și ea unor interese partinice, la fel de meschine. Și atunci se mai poate vorbi de conștiință civică, morală și de bune intenții, asistând în schimb la un fetiș total într-o formă de negație cretinoidă, sau dimpotrivă, de o adorație rudimentară, de vreme ce homo homini lupus de astăzi nu înseamnă decât că încă n-a depășit condiția de lup? Oare de ce? Sau pentru că, negândind omenește, adică rațional, logic, moral și până la urmă uman, ne-am pierdut efectiv calitățile umane? În fine, revenind la ceea ce ne-am propus la începutul acestei abordări, cu trimiteri evidente la unitatea noastră de neam, dar și la unele dintre vulnerabilitățile care afectează în această privință starea de spirit a unității statale românești, să subliniem totuși că la acest început de cireșar calendaristic se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920). A fost o realitate istorică fără echivoc în hotărârile luate, punându-se astfel capăt umilinței suferite până la urmă de mai multe popoare europene din această parte a Europei, în cazul României certificându-se pe plan internațional, de drept și de fapt, voința nestrămutată a românilor din Transilvania de a se uni cu patria-mamă. Pentru ca astăzi să ne bucurăm cu satisfacție că țara noastră este un stat unitar modern și face parte din rândul țărilor europene, dar și un exemplu de conviețuire interetnică și de respectare a drepturilor minorităților, drepturi, bunăoară, la care popoarele supuse cu un veac în urmă de către Imperiul Austro-Ungar nici măcar nu puteau visa. Și credem că în sfârsit a sosit momentul de a arunca la lada de gunoi a istoriei tot ceea ce înseamnă nemernicia și putreziciunile cuibărite în societatea românească cu o trimitere specială către mârșava politikie post-decembristă. De unde motivul și necesitatea de a respecta cu toții trecutul și istoria zbuciumată a neamului, iar unitatea statală românească împlinită cu atâtea sacrificii, să ne călăuzească viața și acțiunile fiecăruia dintre noi, oricând și oriunde ne-am afla, pentru a trăi în pace și armonie, într-o Românie unită, mai bună și mai sigură, demnă și apreciată pe meridianele lumii civilizate.
DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI!
Notă de protest: Să scoți din programa de examinare la Bacalaureat tema: ,,Aspectele fundamentale ale istoriei privitoare la configurația României Mari și a statului român modern”, înseamnă un adevărat atentat la unitatea și siguranța națională a României”?! De ce trădați și nu țineți cu țara, domnule Președinte, guvernanți și jalnici politicieni, indiferent de culoarea voastră politică?
Prof. VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here