Fișe medicale auto la Policlinica din Târgu-Jiu. „Cel mai mic preț din Gorj”

4342

Gorjenii care vor să obțină permisul de conducere sau să-l preschimbe și au nevoie de fișa medicală auto se pot adresa cabinetelor din Policlinica Târgu-Jiu. Prețul unei fișe medicale pentru permis categoria B este 100 lei și 120 lei pentru categoria șofer profesionist.

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, prin Ambulatoriul de specialitate, se numără printre unitățile de asistență medicală autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaților la obținerea permiselor de conducere.
Potrivit reglementările legislative în vigoare, cel care dorește să obțină permisul de conducere trebuie să fie apt din punct de vedere medical și psihologic.
Mai mult, prelungirea valabilității permisului de conducere (preschimbarea) este condiționată de întocmirea fișei medicale auto, de efectuarea analizelor medicale pentru permisul auto, investigațiile fiind corespunzătoare categoriilor de permis deținute.
Cei care au nevoie de această fișă se prezintă la Policlinică, cu adeverința de la medicul de familie, achită taxa, după care sunt îndrumați spre cabinetele medicale.

„Timpul de așteptare este scurt”
„În Policlinica Spitalului Județean, gorjenii își pot face fișa pentru obținerea permisului de conducere categoria B sau preschimbarea lui. Aici vor beneficia de cel mai mic preț din Gorj, iar timpul de așteptare este scurt. Costă 100 lei pentru permisul categoria B este 100 lei și 120 lei pentru categoria șofer profesionist. Persoanele care vin să își facă această fișă au prioritate la cabinetele unde li se face consult”, a spus Mihaela Popa, asistentul medical coordonator al Ambulatoriului SJU Târgu-Jiu. De la începutul anului și până în prezent, s-au eliberat 600 de fișe, iar în cursul anului 2022 un număr de 1.050. În Ambulatoriu se lucrează în intervalul orar 07:00 – 15:00, de luni până vineri, iar eliberarea fișelor se face de luni până vineri între orele 08:00 – 12:00.
Fișa medicală auto, necesară pentru obținerea sau preschimbarea permisului de conducere a unui autovehicul, unei motociclete sau a unui moped, presupune consultații medicale pentru specialitățile reglementate prin lege, respectiv: medicină internă, ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL, fiind închisă de către medicul coordonator și ștampila unității medicale, autorizată de către Direcția de Sănătate Publică și Poliția Rutieră – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Valabilitatea rezultatelor examinărilor medicale este de 6 luni de la data emiterii fișei medicale de către unitatea de asistență medicală ambulatorie autorizată.
I.I.