Fiscul a aprobat procedura privind timbrul de mediu pentru autovehicule

378

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj informează contribuabilii că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de act normativ pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l. nr. 142 din 18 martie 2013, a fost aprobată Procedura privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi modelul şi conţinutul formularelor utilizate în acest scop.
Potrivit acestei procedurii, pentru autovehiculele care fac obiectul contractelor de leasing, pentru care se solicită calculul sumei reprezentând timbrul de mediu, organele fiscale întocmesc o singură decizie de stabilire, sumele detaliate pentru fiecare autovehicul fiind înscrise într-un centralizator, anexă la decizia de stabilire. De asemenea pentru simplificarea operaţiunii de înmatriculare a autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, ţinând cont de solicitările Asociaţiei Societăţilor Financiare – ALB România, prin proiectul de ordin se propune emiterea, pentru fiecare autovehicul în parte, a unei decizii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here