Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi a transmis azi, printr-un comunicat de presă, că explozia prețurilor materiilor prime și materialelor de construcții, la care se adaugă aplicarea neuniformă a legislației achizițiilor publice, ar putea avea un impact negativ direct asupra pieței de construcții, prin insolvențe și falimente, a proiectelor de infrastructură aflate în derulare, prin blocaje, dar și indirect, asupra evoluției PIB și a bugetului de stat, în lipsa intervenției imediate a autorităților publice centrale.
Asociația reunește companii cu capital românesc din domeniul infrastructurii rutiere. Firmele care fac parte din ARCA au, în prezent, peste 5.000 de angajați, o cifră de afaceri netă de aproape 2 miliarde de lei.
„Construcțiile reprezintă singurul sector cu o pondere importantă la realizarea PIB-ului în care capitalul companiilor este majoritar autohton. Intervenția imediată a statului este o problemă de securitate națională. Este necesară o abordare unitară la nivel de Guvern, problema nu trebuie lăsată la nivelul autorităților publice centrale și locale. În lipsa unei acțiuni la nivelul Guvernului, consecințele se vor vedea prin creșterea numărului firmelor autohtone care vor intra în insolvență sau chiar în faliment, blocaje financiare, imposibilitatea finalizării proiectelor de infrastructură și prin creșterea numărului de șomeri – cu impact asupra bugetului de stat. Nu cerem ajutoare financiare, ci reglementări unitare și logice”, spune liderul ARCA, Vlad Vameșu.
Mai multe, aici:https://www.stiripesurse.ro/arca-constructor-pret-faliment_1761093.html