Firma Solaris aduce și a doua tranșă de troleibuze la Târgu-Jiu

1685

Polonezii de la Solaris sunt câștigătorii licitației pentru a doua tranșă de troleibuze ce urmează să vină la Târgu-Jiu. Anunțul a fost făcut ieri dimineață, de către edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. ,,Este vorba de 9 mijloace de transport în comun cu autonomie extinsă, care pot circula și în afara rețelei. Vă reamintesc că avem în derulare un proiect pe fonduri europene care prevede achiziționarea a 20 de troleibuze: 9 cu autonomie extinsă și 11 obișnuite. Cele 11 vin din aceasta toamnă, fiind produse tot de firma Solaris. Este un proiect amplu, menit să modernizeze transportul în comun la nivelul municipiului. Mi-aș fi dorit ca aceste proiecte să se deruleze mult mai rapid. Procedurile sunt, însă, complexe și necesită timp. În luna septembrie, primul troleibuz produs de Solaris pentru noi vine la Târgu-Jiu”, a precizat Romanescu.
Valoarea acestui proiect derulat de autoritățile de la Târgu-Jiu este de 49.130.757 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) din care municipalitatea co-finanțează cu 2%, adică 982.615,14 lei. Solaris Bus&Coach este unul dintre cei mai mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. De la lansare, în anul 1996, fabrica de la Bolechowo, din apropiere de Poznan, Polonia, a produs peste 19.000 de vehicule. În prezent, compania ocupă poziția de lider mondial în segmentul de e-mobilitate pentru transportul public urban, datorită gamei sale extinse de troleibuze electrice, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. Solaris desfășoară activități în România începând din anul 2006.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here