Firma înființată de un tânăr gorjean, premiată la Gala Bursei de Valori București

149

Bursa de Valori București a organizat la finele lunii trecute Gala BVB Arena, unde 15 companii românești au fost premiate în cadrul unui program dedicat identificării și promovării companiilor locale antreprenoriale de succes. Printre acestea se numără și firma înființată la Țicleni de tânărul Ionel Burtea și care a înregistrat în ultimii ani un succes fulminant.

,,Suntem bucuroși să vă prezentăm câștigătorii programului BVB Arena 2024, program cunoscut înainte ca „Made in Romania” și lansat anul acesta, în luna aprilie, de Bursa de Valori București (BVB), sub o nouă identitate și un nou nume: ,,BVB Arena”. Noua identitate și noul nume plasează, din punct de vedere vizual, acest program emblematic dedicat antreprenorilor români sub umbrela proiectelor BVB. Mai mult, ele întăresc misiunea declarată a BVB de a se poziționa drept principal canal de finanțare pentru companiile românești și de a promova companiile care contribuie la dezvoltarea economiei locale, încurajându-le să facă parte din ,,Arena” BVB. Este vorba despre 15 companii românești care activează în sectoare de activitate diverse și cu o însemnătate aparte pentru economie: construcții, agricultură, educație, transport, IT&C, industria alimentară și altele”, a anunțat Bursa de Valori București. Pe lista celor 15 companii premiate se regăsește și una din Gorj, înființată la Țicleni, ale cărei baze au fost puse de Ionel Burtea, în vârstă de 28 de ani. Ionel Burtea poate fi considerat unul din reprezentanții noii generații de antreprenori români. Rezultatele vorbesc de la sine: business-ul cu fructe de pădure, început în urmă cu șapte ani cu 20.000 de euro și un hectar de teren de la bunici, la Țicleni, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste 8,2 milioane de euro. Iar pentru anul acesta estimează peste 10 milioane de euro, scrie Infofinanciar. Acum, o dată cu recunoașterea Bursei de Valori București, povestea firmei din Gorj și a celorlalte 14 premiate din România se vor regăsi în cartea BVB Arena. ,,15 companii românești cu povești incredibile, intră în Arena BVB și se alătură astfel comunității solide de antreprenori și afaceri de succes, pe care am construit-o în cei șapte ani de existență a programului. Ne bucurăm, pe de o parte, că v-am descoperit, că urcați pe scena BVB Arena pentru a vă face și mai vizibili și, pe de altă parte, ne bucurăm că vă punem în contact între voi, dar și cu resurse care vă pot ajuta să vă dezvoltați, oferindu-vă acces la finanțare, expertiză și consultanță”, a declarat Radu Hanga, președinte BVB, în cadrul Galei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here