Firmă de asigurări, reclamată la autorități! – Șofer: Se fac că plouă! Noi dacă nu ne plătim asigurarea, pățim!

13778

De câteva zile, un șofer din Căpreni, Ștefan Chelaru, așteaptă un semn din partea firmei de asigurări, după ce a fost tamponat, din spate, de un alt șofer în vârstă de peste 70 de ani, duminică, 3 iulie, în drum spre Săcelu.

Omul a sunat la firma de asigurări, chiar după tamponare, dar, fiind zi de duminică nu i-a răspuns nimeni. Luni, a sunat din nou. De această dată, i s-a răspuns, reprezentantul firmei de asigurări Euroins spunându-i că-i vor fi evaluate pagubele și să aștepte să fie sunat. Numai că asiguratorii n-au mai dat niciun semn de viață, nici în a treia zi de la incident. Mașina lui Ștefan Chelaru este praf, omul, fiind nevinovat, așteptând intervenția, obligatorie de altfel, a Euroins, cel care îl tamponase înmânându-i asigurarea în acest sens. Ștefan Chelaru este un om pățit. După o altă tamponare, întâmplată în urmă cu un an, dar mai puțin gravă decât cea de duminică, tot nevinovat – lovit din spate de un băiat de 18 ani, a așteptat luni de zile să fie despăgubit. Numai că asiguratorii erau de la falimentara firmă RCA City Insurance. ,,Nici până în ziua de azi n-am văzut un leu. Mi-am reparat mașina în regie proprie, fiindcă nu mă puteam lipsi de ea și speram să-mi recuperez paguba. Nici pomeneală! Văd că mi se întâmplă din nou”, a spus omul păgubit. ,,Noi, dacă nu plătim asigurarea, rămânem fără certificat, carnet, plăcuțe de înmatriculare și mai plătim și o amendă de ne ustură!” Pe de altă parte, Ștefan Chelaru spune că asiguratorii ar trebui să lucreze în așa fel încât să poți lua legătura cu ei: ,,Dacă e firmă de asigurare, păi ar trebui să lucreze și duminica. Am văzut că nu se poate și am așteptat până a doua zi. Am dat întâi telefon la firma de asigurări, dar fiind duminică nu mi-a răspuns nimeni. Luni, am sunat din nou. Mi-a răspuns un domn și a spus că o să mă bage în baza de date și o să mă sune cineva. Să facă o situație cu pagubele, și-apoi să mă despăgubească. Noi avem numai îndatoriri și când e vorba să cerem despăgubiri, se fac că plouă, nu-i mai vezi. Pe mine, dacă mă prindeau fără asigurare, îmi luau carnetul, plăcuțele de înmatriculare, certificatul și-mi dădeau și amendă consistentă. Aștept până mâine (marți, 6 iulie), dacă văd că nu mă contactează, o apelez la Protecția Consumatorului. O să-i reclam.
Se face un an de când am mai avut o tamponare, tot lovit din spate, eu nevinovat. Un tânăr, un copil de 18 ani a greșit. Am zis să nu-i fac probleme… Am sunat la firma de asigurări, m-au programat peste o săptămână, m-au întrebat dacă pot să circul, mi-au evaluat –o și nici în ziua de azi nu mi-am primit banii, la firma care a falimentat. S-a făcut un an, și nimic! Am rămas cu paguba.
Marți, urmează ca după ora 11.00, 12.00, să fac plângere la autorități, începând cu Protecția Consumatorului. Sincer, aș vrea să scrieți ca să nu mai fie astfel de situații, oamenii să nu mai fie păgubiți de tocmai cei care ar trebui să ne despăgubească, fiindcă de asta plătim bani serioși… Cum să zic, nu se poate să avem numai obligații și să primim în schimb …nimic! Nu e normal și mai ales corect!”, a mai spus Ștefan Chelaru.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.