Firmă amendată cu 17.000 de lei, în urma unui control în trafic

1410

Poliţiştii din Tismana au organizat, miercuri, o acțiune pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos, efectuate pe raza localității. Cu această ocazie au depistat trei autoutilitare pe drumul auto forestier Pârgavu – Topești, aparținând unei societăţi comerciale din satul Pocruia, în timp ce transportau material lemnos de fag fasonat, cu avize de însoțire care nu corespundeau cu realitatea, din punct de vedere cantitativ. ,,Urmare a celor constatate, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu trei amenzi, în cuantum total de 17.000 de lei, conform Legii 171/2010 republicată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Poliţiştii au aplicat măsura complementară a confiscării volumului de peste 12 metri cubi de material lemnos, transportat fără respectarea prevederilor legale, care a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Tismana, în vederea valorificării”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.