Finlandezii de la ProAnimals, în vizită la Târgu-Jiu

349

kiia3Reprezentanţii fundaţiei de protecţie a animalelor „ProAnimals Finlanda“ au ajuns, săptămâna trecută, la Târgu-Jiu pentru a vizita adăposturile din municipiu şi a discuta cu reprezentanţii fundaţiei din România.

Finlandezii au văzut astfel adăpostul asociaţiei „surori“ „ProAnimals“ Târgu-Jiu, situat în strada Narciselor, cât şi viitoarea locaţie a acestuia din zona CET. Kiia Vasko, preşedintele fundaţiei din Finlanda a vizitat, cu această ocazie, şi adăposturile autorităţilor locale din Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, declarându-se dezamăgită de felul cum sunt tratate animalele aici. Împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Gorj şi cei ai ProAnimals Târgu-Jiu, Kiia Vasko a fost prezentă în comuna Bengeşti-Ciocadia la un caz sesizat de primarul kiiaacestei localităţi. „A fost impresionată în mod negativ de neimplicarea autorităţilor locale în anumite cazuri şi aici mă refer în special la primarul din Bengeşti-Ciocadia, Victor Geogia, care deşi a sesizat insistent un anume caz, nu a dorit să se implice în rezolvarea acestuia“ a declarat preşedintele „ProAnimals“ Târgu-Jiu, Carmena Şerbănoiu.

Kiia ameninţă cu un raport

Înainte de a părăsi România delegaţia finlandeză s-a întâlnit cu Ion Iliuţă, directorul DSV Gorj, care s-a arătat receptiv la propunerile acestora declarând că doreşte o strânsă colaborare pentru rezolvarea problemelor de bunăstare şi protecţie a animalelor. La plecare Kiia Vasko a declarat că va face un raport despre situaţia dramatică a animalelor şi despre neimplicarea autorităţilor gorjene în rezolvarea acesteia.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here