Finanţări pentru asociaţiile profesionale ale fermierilor

483

Federaţia PRO AGRO a iniţiat elaborarea unui proiect de act normativ intitulat “Legea pentru instituirea unei cotizaţii profesionale agricole aplicate fermierilor pentru finanţarea asociaţiilor profesionale membre ale unor organizaţii profesionale/interprofesionale reprezentative din sectorul agroalimentar”, în vederea asigurării finanţării predictibile a mediului asociativ. “Demersul nostru vine în contextul nevoii unei reprezentări consistente a intereselor fermierilor din România, atât la nivel naţional, cât şi european. Numai în acest mod mişcarea asociativă din agricultură poate să conducă la asigurarea creşterii competitivităţii fermelor şi industriei alimentare din România. Mecanisme de finanţare asemănătoare sunt adoptate şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene, cel mai relevant caz fiind Franţa. În consecinţă, considerăm că Parlamentul României ar trebui să îşi asume acest proiect de act normativ, astfel încât fermierul român să fie cu adevărat reprezentat la masa negocierilor, fie în România, fie la Bruxelles. Demersul Federaţiei PRO AGRO este susţinut şi de către Asociaţia Producătorilor de Porumb din România, motiv pentru care apelăm la sprijinul presei agricole pentru a-l face cunoscut şi, eventual, pentru a primi observaţii şi propuneri de îmbunătăţire a textului iniţial, pentru a determina puterea politică din Parlamentul României să îl transforme în lege”, se arată în comunicatul emis de către conducerea Federaţiei PRO AGRO.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.