Finanţarea externă, pe umerii căpşunarilor

260

taraniInvestiţiile străine au frânat brusc la minimul anului, iar absorbţia fondurilor europene a fost aproape zero, pentru a treia lună în acest an.

Banii căpşunarilor au reprezentat în iulie principala sursă de finanţare externă sănătoasă, depăşind de peste trei ori nivelul investiţiilor străine directe şi pe fondul unei absorbţii nesemnificative de fonduri europene.

Astfel, prima lună din concediile de vară a făcut ca valuta intrată în ţară de la români care lucrează în străinătate să crească uşor, cu 10%, faţă de nivelul la care se stabilizase în precedentele trei luni. Potrivit datelor BNR, transferurile curente private de valută s-au plasat în iulie la 345 milioane euro, faţă de circa 320 milioane euro în precedentele trei luni. Pe primele şapte luni din acest an, românii au trimis acasă 2,46 miliarde euro, cu o treime mai puţin decât anul trecut. În acelaşi timp, investiţiile străine directe au coborât în iulie la numai 103 milioane euro, minimul ultimilor doi ani şi ceva, iar de la începutul anului au ajuns să cumuleze 3 miliarde euro, faţă de aproape 6 miliarde în perioada similară din 2008.

Totuşi, investiţiile străine au acoperit integral deficitul de cont curent pe primele şapte luni. „E de aşteptat ca în a doua parte a anului investiţiile străine directe, precum şi transferurile curente private să se reducă foarte mult, iar acest lucru să continue şi în 2010”, spune Nicolaie Chidesciuc, economistul-şef al ING Bank România.
Suferim la absorbţie
Concediile căpşunarilor se pare că au coincis cu cele ale autorităţilor de management pe fonduri europene, deoarece absorbţia a tins către zero în iulie, pentru a treia oară în acest an, mai exact la doar 21 milioane euro, după 19 milioane în ianuarie şi 18 milioane în martie. La începutul anului, fondurile europene erau considerate drept un colac de salvare şi o prioritate, pentru a compensa scăderea finanţărilor externe din alte surse.
Pe primele şapte luni, România a atras numai 1,275 miliarde euro din fonduri europene, deşi sunt aprobate foarte multe proiecte încă de anul trecut. Absorbţia a fost mai proastă decât cea mai pesimistă estimare a BNR, după cum recunoştea săptămâna trecută guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here