Final nebun! Pandurii a cedat ultimul loc, Viitorul a pierdut play-off-ul

634

Sfârșitul electrizant al sezonului regular a confirmat că echipele din Târgu-Jiu vor juca în play-out. Pentru Pandurii săptămâna bună, începută cu decizia de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, a continuat cu un succes împotriva Unirii Slobozia, scor 1-0. Pe Municipalul din Târgu-Jiu, cele două formaţii au oferit o repriză destul de săracă în faze de poartă, deşi ambele echipe puteau deschide scorul. Gazdele au avut prima mare ocazie a meciului, prin Steven Goma, dar atacantul francez a pierdut un tempo, iar şutul său din careu a fost scos de la rădăcina barei (15). Acelaşi Goma a fost în centrul atacurilor gorjene, însă tânărul vârf a fost neinspirat la finalizare. După ce Cotolan şi Filip au irosit alte oportunităţi pentru amfitrioni, Traşcu a semnat cea mai mare ocazie a reprizei, mingea sa, trimisă din lovitură liberă, lovind transversala (45). Pandurii a deschis scorul în minutul 70, după o acţiune prelungită de atac. Centrarea lui Filip a fost respinsă de apărarea adversă, dar Sylla a fost pe fază, şi cu o superexecuţie din voleu, l-a învins pe Gurău. Peste numai două minute, Dodoi a fost blocat la limita, când o combinaţie superbă cu Goma l-a adus în faţa porţii, dar vârful gorjean a fost stopat de portarul advers. Îmbucurător, Pandurii nu s-a baricadat în defensivă, şi, deşi a cedat iniţiativa, a continuat să fie periculoasă, mai ales prin raidurile lui Răchişan. 13 puncte au acumulat gorjenii după această partidă şi au predat ,,lanterna roşie” formaţiei Aerostar Bacău, care a rămas cu 10 puncte. Rămânerea în liga secundă rămâne însă o misiune dificilă.
Pandurii în meciul cu Unirea: Iovicin – Diau, Nic. Cotolan D. Filip, Peia (90, R. Cojocaru), Sylla, Moisie (90+1, Corduneanu), Felipe Acosta, St. Goma (74, Răchișan), Dodoi (cpt.) (90, Pleșa), Velcotă (46, Bunga). Rezerve: Al. Oprița – Erhard, Zaborowski, Habet. Antrenor: Călin Cojocaru

Fuse şi se duse…
Viitorul Târgu Jiu a început bine meciul de la Călăraşi. Trupa lui Flavius Stoican a deschis scorul repede, după ce Gîrbiţa a obţinut un penalty. Ţegle a transformat (7) şi gorjenii erau în drum spre play-off. Şi după gol, vizitatorii au fost echipa mai bună. Cioiu a ratat două ocazii consecutive în minutele 35 şi 37, iar meciul a rămas deschis. După ,,pumnii” încasaţi, gazdele au dat semnalul revenirii pe final de repriză. Mai întâi Cârstocea a irosit o ocazie imensă (42), pentru ca apoi Viitorul să încaseze un gol de curtea școlii. Alexandru a prelungit o centrare pentru Alami, care a reluat nestingherit în plasa lui Rusu (45). Imediat după pauză, Ariel Lopez i-a dus pe călărăşeni în avantaj (52), tot după o fază banală, iar Stoican a apăsat butonul de panică. Degeaba au intrat Misăraş, Şerbănescu, Dragu, Viitorul pur şi simplu a rămas debusolată şi nu a mai putut forţa egalarea. Într-un final de sezon ciudat şi poate nedrept, echipa patronată de Nicolae Sarcină a fost mai mereu pe locurile fruntaşe, dar a cedat pe final şi din cauza lipsei de experienţă. Rămâne de văzut dacă Viitorul va mai conta în Cupa României sau dacă oamenii care conduc echipa, aşa cum s-a mai întâmplat, vor renunţa la jucătorii cu salarii mari. Formaţia ar putea arăta foarte diferit în play-out.
Viitorul în meciul cu Dunărea: D. Rusu – Buleică, Băican, Oros (53, Misarăș), Sin, Vulpe (53, Șerbănescu), Prejmerean (cpt.) (72, Andr. Dragu), Țegle, Cioiu, Gîrbiță, D. Paraschiv. Rezerve: Rob. Bodea – Chiorean, Mitrică, Buia, Chelariu, Bădăuță. Antrenor: Flavius Stoican
În urma rezultatelor de duminică, FCU Craiova, Dunărea Călăraşi, CS Mioveni, Rapid, Miercurea Ciuc şi Politehnica Timişoara se vor bate pentru promovare. Restul echipelor vor juca în două serii de play-out.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here