Final de stagiu pentru cele două unități canine de intervenție din cadrul Salvamont Gorj

985

Săptămâna trecută s-a încheiat stagiul de formare, atestare și reatestare a unităților canine de intervenție Salvamont, acțiune derulată în zona Capra din masivul Făgăraș.

Serviciul Salvamont al Consiliului Județean Gorj a fost prezent cu două unități de intervenție formate din cățeii Recco și Bruno, ambii având conductor/instructor pe Carlos Tașcău. ,,Recco a reușit să își reconfirme brevetul, iar Bruno a trecut cu brio toate probele, reușind să obțină brevetul încă din prima sesiune de atestare. Bruno a dovedit că este un câine cu aptitudini de excepție ce poate îndeplini această sarcină și împreună, dar, mai ales, după pensionarea lui Recco”, a declarant Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj. În acest moment, în țara noastră, există 19 unități canine de intervenție în avalanșă, în 12 județe.
Conform legislației naționale, unitatea canină de intervenție în avalanșă este formată dintr-un câine și conductorul lui, obligatoriu salvator montan atestat, unic formator în acest domeniul fiind desemnată Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România. Stagiul Naţional de Formare al Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă s-a desfășurat până pe 12 martie, fiind organizat de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, împreună cu Consiliul Judeţean Argeş, prin Serviciul Salvamont Argeş, sub egida Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Unităţile canine candidate sunt cele care au trecut evaluarea cu caracter obligatoriu şi eliminatoriu, organizată în perioada 19-21 februarie la Cota 2000 – Transfăgărăşan. La stagiul final au participat echipaje din Alba, Suceava, Gorj şi Argeş. În ultimele cinci zile ale stagiului au fost prezente toate unităţile canine de avalanşă brevetate până acum în ţara noastră pentru reconfirmarea anuală, care este obligatorie pentru menţinerea statutului operaţional al unităţii canine. Stagiul se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în intervenţie canină la avalanşă. Candidatul trebuie să fie calificat ca salvator montan, întrucât schiul de tură, tehnicile alpine de acces la locul avalanşei şi cunoaşterea detaliată a procedurilor de intervenţie la avalanşă sunt elemente care trebuie stăpânite la un nivel superior, anterior intrării în şcoala canină.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.