Final de cantonament, nu și pentru probleme

479

Pandurii s-a întors, aseară, din cantonamentul din Olanda, unul din care Edi Iordănescu a revenit cu mai multe bătăi de cap decât cele avute la plecare. Lotul pare mai subțire decât oricând, iar despre adversarii din jocurile de verificare este greu de spus câteva cuvinte de laudă.

Poate cel mai lăudat cantonament din istoria Pandurilor, cel de la Hoenderloo, are toate șansele să fie și cel care va aduce cel mai mic aport pozitiv evoluția echipei gorjene. Lipsa efectivului și cea a adversarilor au lăsat în mod evident carențe mari în ceea ce privește pregătirea tehnico-tactică a noului sezon, oricât de mult s-ar fi străduit antrenorul să rezolve această problemă în Olanda. Chiar Edi Iordănescu recunoaște că încă mai are nevoie de patru sau chiar cinci jucători: “Nu este uşor, în plus orice jucător vine acum, şi, din punctul meu de vedere, minim de patru jucători mai avem nevoie pentru a ne acoperi pe posturi, asta înseamnă individualizarea pregătirii. Ori timpul e acum principalul duşman, nu mai avem timp când să o facem ca să îi putem aduce la o formă sportivă bună şi să fie pregătiţi pentru debutul sezonului. Pentru că mai sunt mai puţin de două săptămâni, iar noi, în momentul de faţă, nu vorbesc calitativ, dar nici măcar cantitativ nu suntem acoperiţi”, se plânge antrenorul grupării târgujiene.

Vreun plus? Poate la capitolul fizic
Pandurii vine în acest moment doar cu două achiziții, Wellington și Vasco Fernandes, jucători care trebuie să umple niște goluri lăsate de plecările din vară, însă venirea lor nu aduce per total un plus echipei atâta vreme cât din Olanda gorjenii s-au întors cu două mari probleme. Paul Anton este de ceva vreme acasă, cu probleme la spate, startul sezonului fiind pus sub semnul întrebării pentru jucătorul pe care Steaua l-a dorit la începutul perioadei de mercato, iar sârbul Vasiljevic a căzut la datorie și este posibil să fie vorba de ceva destul de grav. Oficialii Pandurilor se tem să nu fie vorba de ceva asemănător problemei ce încă îl ține pe Erico departe de gazon. Dacă este să fie vorba de o ruptură de ligamente, atunci soarta fundașului central al Pandurilor este crudă, foarte probabil 6-8 luni de tușă și noi bătăi de cap pentru Edi Iordănescu, antrenorul gorjenilor având deja mari probleme la nivelul acoperirii acestui post.
Dincolo de aceste mari probleme pe care antrenorul le recunoaște cu jumătate de gură, probabil în speranța că președintele Narcis Răducan nu-l va lăsa atât de descoperit precum este acum, Edi Iordănescu se bucură de faptul că mai are o mână de jucători din vechiul lot: “Au rămas şi jucători pe care noi mizăm în continuare şi în care noi credem foarte tare şi, deja fiind la a doua pregătire împreună, asta înseamnă continuitate. Ei s-au obişnuit cu metodele noastre de lucru, ştiau în mare la ce să se aştepte, au fost foarte deschişi şi implicaţi în tot ce au făcut şi cu siguranţă că au şi asimilat. Din punctul meu de vedere am parcurs o etapă, mai sunt şi multe minusuri, dar ca şi plusuri există această continuitate”, a declarat Edi Iordănescu.

Regrete târzii
Faptul că au existat antrenamente pe care nu le-a putut desfășura în mod normal din cauza efectivului redus de jucători l-a făcut pe Edi Iordănescu să regrete că nu a convocat și alți jucători de la echipa a doua, de la care i-a luat pe Pițian și Trifu, jucători pe care i-a folosit destul de mult și în puținele jocuri amicale disputate în Olanda. “Din păcate, nu am avut la dispoziție un lot ca să putem face un joc de 10 la 10, să atingem anumiți parametrii în pregătire. Dacă știam că lucrurile vor decurge așa în pregătire altfel aș fi abordat această perioadă, preferam să mai iau 3-4 jucători de la academia noastră, eram și numeric mai bine și ne atingeam și noi scopul în pregătire. Și chiar aveam ce lua de la echipa a doua”, a mărturisit, cu regrete, antrenorul Pandurilor.

Două zile libere pentru jucători
Reveniți în țară aseară târziu, după aproape trei săptămâni de cantonament, jucătorii Pandurilor vor avea o minivacanță din partea antrenorului Edi Iordănescu, cel care însă i-a convocat, joi, pentru a pregăti startul campionatului. Sâmbătă, la Severin, Edi Iordănescu a cerut un amical, iar conducerea caută un adversar în Serbia: “Timp de două zile băieții vor avea liber. De joi după-amiaza începem treaba la Târgu-Jiu. Sâmbătă vom avea un amical contra unei echipe din Serbia, iar meciul îl vom juca în nocturnă, la Severin. Nu s-a stabilit exact numele adversarului, însă avem timp să lămurim și acest aspect la revenirea în țară”, anunță antrenorul Pandurilor, Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here