Final de campanie! – Peste 17.000 de fermieri au depus cererile unice de plată la APIA Gorj

814

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că la data de 15 iunie 2020 s-a încheiat Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată aferentă anului 2020.

Astfel, în perioada 2 martie – 15 iunie 2020 au fost depuse, la nivel naţional, un număr de 826.964 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.814.937,86 hectare. În ceea ce priveşte judeţul Gorj, la nivelul APIA – Centrul Judeţean au fost depuse cereri unice de plată de către 17.693 de fermieri. „Campania s-a încheiat luni, 15 iunie. În continuare primim cereri timp de 25 de zile, respectiv până la 10 iulie, însă cei care depun în acest interval vor avea parte de penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Statistic vorbind, pentru campania 2020 aveam programaţi un număr de 17.846 de fermieri, şi până la 15 iunie au depus cereri unice de plată 17.693 de fermieri, adică un procent de 99,14%. În ceea ce priveşte suprafaţa terenurilor, aveam o suprafaţă programată de 65.764 de hectare, iar fermierii care au depus până la 15 iunie au aferentă o suprafaţă de 69.891 de hectare, adică avem un procent realizat 106,28%. Practic, fizic avem o suprafaţă în plus faţă de campania din 2019 cu 4.125 de hectare. Sunt sigur că fermierii vor mai depune cereri unice de plată şi în acest termen, respectiv până la 10 iulie şi, cu siguranţă, vom ajunge la un procent de 100% în ceea ce priveşte fermierii programaţi”, a declarat Mihai Versin, directorul executiv al APIA Gorj.Derulată în condițiile atipice impuse de răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de Coronavirus, Campania 2020 de primire a cererilor unice de plată a debutat la data de 2 martie, iar în intervalul 6 aprilie 2020 – 15 iunie 2020 aceasta s-a desfășurat exclusiv în mediul online, pentru a proteja sănătatea salariaților APIA și a beneficiarilor deopotrivă.În conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, după data de 15 iunie 2020, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here