Prin câteva localităţi gorjene am observat un lucru curios. Prima dată am zis că din cauza vitezei maşinii nu văd bine, dar apoi m-am oprit ca să mă dumiresc. Cişmelele stradale din localităţile cu pricina nu mai aveau mânerul care prin apăsare furniza apa necesară comunităţilor. Acuma am constatat şi un lucru îmbucurător, anume apariţia hidranților supraterani prin majoritatea localităţilor gorjene şi renunţarea la vechii hidranți subterani mereu în pericol de a fi astupaţi, a li se fura capacele ori celelalte componente ori fel de fel de tragi-comedii din care una mi-a relatat-o un funcționar al unei comunităţi rurale. După ce s-a făcut recepţia “pe barbă” a acelor hidranţi şi trecerea perioadei de garanţie la o situaţie de urgenţă de la nivelul localităţii a avut surpriza să constate că respectivii “constructori” montaseră prin unele locuri numai caseta hidrantului (partea de sus cu capacul care se vede) în rest nemaifiind nimic în pământ.
Acum “prinde orbul scoate-i ochii”şi a tăcut chitic respectivul că dacă reclama pe undeva tot el se făcea de râs. Că cine recepţionase respectivele instalaţii de stingere a incendiilor ? Așa că s-a trecut la montarea noilor hidranţi supraterani, inclusiv în comunităţile rurale unde dacă sunt la vedere nu mai pot fi subtilizați. Și iată că prin multe comune pe unde am trecut am putut vedea de-a lungul liniei de alimentare cu apă hidranți supraterani mai rari ori mai deşi (după buget bănuiesc –vorba lui Caragiale), ce pot fi utilizaţi mai eficient în problemele locale.
Dar haideţi că ne-am luat cu hidranţii şi aproape am uitat ce am vrut să vă istorisesc. Cişmelele stradale din mai multe comune nu aveau mânerul pe care apeşi pentru a da drumul apei. “Le-o fi furat careva” zic eu, dar cum să furi numai mânerul când capacul de sus era intact cu toate că acesta “trăgea mai greu la cântar”, dacă era dus la fier vechi.
Ei acum când stăteam eu pe gânduri într-un sat cu astfel de cişmele pe lângă mine trece un moş, care după roşeaţa din obraz “gustase” ceva pe la vecini ori birtul din sat că şi mirosea a vin. La nedumerirea mea legată de respectivele mânere de cişmele moşul “şi-a râs în barbă” şi cu un aer şugubăţ ce-l amintea pe Bezbrăcatu’ de la “Cronică” m-a lămurit “într-o minută de ceas”.
Cică după ce s-a montat instalația de apă şi s-au făcut branşamentele la săteni, lumea a fost foarte bucuroasă. Asta până la apariţia primelor facturi de plată, când mulţi dintre cei care mai dăduseră „o cârcă de bani” pe branşare au făcut calculul că nu îşi pot permite preţul apei de la robinet. Până când unii mai “luminaţi” au constatat un fapt îmbucurător. Că cişmelele stradale nu au apometre şi poţi lua apă de acolo câtă vrei chiar cu oleacă de trudă în plus, dar fără să bagi mâna “la boznar”. După ce “vestea cea bună” s-a răspândit, autorităţile comunale au constatat că apa se consuma, dar apometrele sătenilor “făcuseră păianjeni”, descoperitorii aprovizionării cu apă “pe moka” vânzându-şi “patentul” majorităţii locuitorilor, bucuroşi la rândul lor că pot lua apă la discreţie fără să plătească chiar dacă se osteneau mai mult.
Și atunci autorităţile rurale nu au mai avut altă soluţie decât aceea de a demonta mânerele de la cişmelele stradale obligând în acest fel localnicii să consume apă din propriile branşamente.
“Dom’le ce chestii mai dihai ca-n filmele cu James Bond şi Indiana Jones” vorbesc şi eu singur, în timp ce moşul se îndepărtează clătinându-se, dar cu un aer satisfăcut de parcă-mi divulgase secretul comorii lui Decebal. Apropo că tot veni vorba de strămoşii noştri. Nu degeaba spuneau latinii: “in vino veritas” (adevărul e în vin). Dacă moşul nu ar fi fost “abţiguit” nu aş fi aflat eu în veci secretul cişmelelor fără mâner. Şi de fiecare dată când aş fi trecut pe lângă vreuna, mi-aş fi frământat mintea: “de ce au mai pus ăştia cişmele dom’le, dacă nu au mânere şi nu poţi lua apă de la ele”?
Mugurel PETRESCU
