Filozofii estivale – Atenţie la “semnafor”

686

Cu toate că nu demult un puşti ce vindea ziare prin intersecţiile din Tg Jiu a fost accidentat când umbla pe partea carosabilă în “exerciţiul funcţiunii” şi în ziua de azi mai poţi vedea adolescenţi care umblă să vândă tot felul de publicaţii printre maşinile ce aşteaptă în intersecţii la semafoare. Afacerea este destul de profitabilă pentru că respectivii “bussinessmanii” printre ziarele recente cu care îi îndeamnă pe şoferi mai strecoară după cum îmi istorisea un amic şi ziare vechi, aşa că la “pachetul” de publicaţii (pe care evident îl plăteşti integral) poţi nimeri şi ziare vechi de luni sau chiar ani şi unde feţe de politicieni ce astăzi s-au retras din viaţa publică te îndeamnă să-i votezi ori să-i susţii în demersurile lor.
2Dar pericolul cel mare nu vine de aici. Umblând printre maşini cu un ochi la ziare şi altul la geamurile maşinilor oprite, ca să nu mai punem la socoteală nervozitatea de la volan a mai multor participanţi la traficul rutier (parcă aşa se spune), respectivii “ziarişti” sunt veşnic într-un potenţial pericol de a fi acroşaţi ori chiar loviţi de maşinile în faţa cărora pot apărea brusc preocupaţi de “afacerea” ce o desfăşoară nu de puţine ori sub privirile îngăduitoare a celor puşi să prevină astfel de situaţii. Şi care ar trebui să vadă dacă aceştia nu cumva sunt minori şi dacă sunt, ce caută prin mijlocul drumului să vândă ziare, dacă munca ce o fac este legală şi nu în ultimul rând dacă prezenţa acestora pe partea carosabilă (când vedem cu toţii că în orele de vârf se produc veritabile ambuteiaje) este benefică pentru ei cât, şi pentru şoferii ce aşteaptă (unii destul de nervoşi) la intersecţiile semaforizate din Tg-Jiu. Că şmecheria de a introduce ziare vechi printre cele actuale şi a le vinde “la grămadă”, profitând de faptul că prea puţini se mai întorc să-i ia la rost (şi apoi unde că doar nu o să lase maşina în intersecţie şi să fugă după ei) are chiar faţete hazlii. Tot un cunoscut îmi istorisea că cea mai tare “ţeapă” a luat-o de la respectivii “oameni de afaceri” când cu ceva timp în urmă cumpărând “la pachet” mai multe publicaţii a fost surprins ca de pe prima pagină dintr-una dintre acestea să-i zâmbească taman preşedintele Emil Constantinescu (ziarul fiind din 1999, cine ştie cum a ajuns în tolba “distribuitorului” de pe mijlocul drumului). Lăsând gluma la o parte trebuie totuşi ca cineva să vadă ce-i cu respectivii prin intersecţiile cu “semnafoare” (cum plastic spunea unul dintre ei) şi dacă prezenţa lor nu cumva este un factor de risc atât pentru ei, cât şi pentru conducătorii auto aflaţi în trecere putând fi protagoniştii unor evenimente rutiere cu urmări nu tocmai plăcute.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.