Filipetto, primul plecat de la Pandurii

473

Pandurii își va primeni lotul în această iarnă, antrenorul Edi Iordănescu și președintele Narcis Răducan anunțând că vor fi 5-6 plecări și doar 2-4 nume noi în lotul gorjenilor.

Edi Iordănescu a făcut deja analiza la nivelul lotului, datele pe care le are de la fiecare meci jucat și fiecare antrenament făcut indicându-i cine a rămas în urma grupului și trebuie înlocuit pentru a da echipei un plus de valoare în partea a doua a campionatului, cea decisivă pentru stabilirea ierarhiei finale.
Tehnicianul echipei gorjene nu a dat încă numele disponibilizaților, ci s-a mărginit la a anunța numărul lor, asta pentru că mai întâi dorește să vorbească cu fiecare în parte dintre cei care din ianuarie nu se vor mai regăsi în vestiarul târgujienilor: “De principiu am stabilit cine pleacă. Am avut o discuție cu conducerea, am ajuns la anumite acorduri și sunt 5-6 jucători de care ne vom despărți. Nu pot să fac încă public numele pentru care sunt anumite etape care trebuie parcurse, umane și profesionale. Vor fi contactați de către conducere, în paralel voi discuta și eu cu ei, pentru că așa este normal, să aibă și opinia antrenorului și ne vom strânge mâna. E posibil ca, dintre cei 5-6, unul sau doi să fie cedați sub formă de împrumut”, a declarat Edi Iordănescu.

Filipetto, despărțire cu regrete
Prima despărțire făcută publică nu vine ca urmare a randamentului scăzut, ci a unor probleme familiale cu care argentinianul Ezequiel Filipetto le întâmpină: “Vreau să-i mulţumesc lui Eze pentru aportul său la parcursul foarte bun al echipei din acest sezon. Din păcate, o problemă de sănătate familială îl împiedică să mai joace în Europa pentru anul următor şi, de comun acord, am reziliat colaborarea noastră. Îi dorim sănătate familiei şi baftă în continuare în carieră”, a declarat președintele echipei gorjene, Narcis Răducan. Regretul despărțirii este și din partea antrenorului, dar și a jucătorului: “Filipetto a venit și mi-a explicat situația, una pe care trebuie să o înțelegem. Mi-a spus că îi pare extrem de rău că trebuie să plece, că visul său era să joace în cupele europene. Nu avem ce face, asta este viața…”, a explicat și Edi Iordănescu.
Jucătorul argentinian a intrat în echipa de bază a Pandurilor în a doua jumătate a turului sezonului regulat, dar a reușit destul de repede să-și câștige statutul de titular. Filipetto a înscris două goluri pentru Pandurii, marcând în poarta celor de la Petrolul și Dinamo. Dinamo a fost însă echipa care i-a purtat ghinion, în meciurile cu câinii roșii Filipetto marcând de două ori în propria poartă, o dată în meciul din Cupa Ligii, a doua oară în returul sezonului regulat.

Cine mai pleacă?
Spunând că este vorba de 5-6 jucători care vor pleca în această iarnă, Edi Iordănescu nu a lăsat loc pentru prea mult mister. Este evident că unul dintre cei care nu au dat randament și trebuie înlocuit din lotul gorjenilor este Șandru, jucător care a fost folosit în debutul campionatului, dar care a îngropat în câteva rânduri echipa cu gafele sale. Un alt fundaș, Vasiljevic, ar putea fi cedat sub formă de împrumut către o altă echipă, sârbul fiind în continuare sub contract și putând fi valorificat dacă va evolua pentru o echipă din play-out, de exemplu. Tot pentru un eventual împrumut ar putea fi propus și Vali Munteanu, un jucător care a arătat unele calități, dar și limite peste care nu a putut să sară, o situație asemănătoare fiind și în cazul lui Alexandru Dan, jucător care nu reușește să se impună deși se află deja la al doilea contract la Pandurii. Alexandru Dan a evoluat într-un singur joc în actuala stagiune de campionat, contra celor de la Dinamo, însă 5 minute jucate sunt prea puțin pentru un fost internațional de tineret, care are de luptat cel puțin cu Droppa și Mrzljak în condițiile în care și Pițian i-a luat fața în multe rânduri.
Un caz aparte este cel al brazilianului Wellington. Aventura sa la Pandurii pare să se încheie foarte repede după ce vârful adus inițial pentru a-i face concurență lui Mihai Roman nu a reușit deloc să convingă în puținul timp în care nu a fost accidentat. Pandurii are în acest caz două variante, una fiind cea a unui împrumut pentru a-l mai aștepta pe brazilian, cea de-a doua fiind rezilierea contractului, dacă și Wellington va fi de acord cu încetarea colaborării.

Fără experimente
În privința celor pe care Edi Iordănescu vrea să îi pună în locul celor disponibilizați, antrenorul Pandurilor este cât se poate de clar, aceștia nu vor fi jucători care să fie testați. Iordănescu junior nu are timp de experimente și vrea jucători gata să se impună în prima garnitură încă de la primul meci: “Au fost promovați jucători de la echipa a doua, tineri, și sunt în continuare în atenția mea. Voi lua și în cantonament 3-4 jucători de la echipa a doua, dar, așa cum am spus, când joci meciuri numai cu Steaua, Viitorul, Dinamo, Astra și ASA sau cine mai apare în play-off, ai nevoie de calitate și nu putem să mergem pe experimente. Am văzut acum, la meciul cu Astra, că și din naivitate am pierdut două puncte mari. Nu avem experiență, nu știm să ne batem la campionat sau la cupele europene. Aceeași șmecherie fotbalistică ne-ar fi fost utilă, de aceea am nevoie de 3-4 jucători importanți, grei, care să vină să se bată și să se impună în primul unsprezece rapid”, a explicat antrenorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here