Filip, reales preşedinte al PDL Rovinari

358

filipPrimarul Dorin Filip, a candidat ieri pentru al treilea mandat de preşedinte al PDL Rovinari. Acesta a fost unicul candidat pe această funcţie, alegerile ţinându-se în localitate, în prezenţa preşedintelui PDL, Ion Ruşeţ.

Potrivit statutului nu există, în acest caz, funcţia de primvicepreşedinte. Au candidat însă consilierii locali pentru cele 8 funcţii de vicepreşedinţi, viceprimarul Laurenţiu Chivu candidând şi el aici. În ce priveşte cele 10 funcţii de secretari executivi, pe acestea au candidat membrii PDL Rovinari cu funcţii la nivelul carierelor.

Filip a participat de dimineaţă la alegerile de la municipiul Târgu-Jiu, după care a plecat la Rovinari pentru alegerile din organizaţia pe care o conduce de ani buni. Filip a fost reales cu majoritate de voturi, 150 de membrii fiind delegaţi la scrutin. În sală au fost prezente, cu tot cu invitaţi, peste 220 de persoane.

Organizaţia PDL Rovinari este penultima în care s-au mai organizat alegeri până la scrutinul din 19 martie. Ultima organizaţie în care se va alege conducerea este organizaţia de la Cărbuneşti.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here