Filiași – Craiova, la Târgu-Jiu? Naicu: E o propunere

991

Echipa care a dat toate calculele peste cap în acest sezon al Cupei României, ACSO Filiași, va juca în sferturi cu deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova. Fără îndoială, meciul reprezintă un duel al orgoliilor, iar jocul s-ar putea disputa chiar la Târgu-Jiu. Totuși, stadionul municipal este doar una dintre variante pentru cele două formații doljene, arena ,,Ion Oblemenco” fiind favorită pentru a găzdui întrecerea. Partidele din sferturile competiției se vor disputa în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie. ACSO Filiași nu deține instalație de nocturnă la Stadionul ‘Orășenesc’ și sunt mari șanse ca meciul să fie programat seara. Fără îndoială, oficialii celor două formații ar dori să joace la Craiova dacă amfitrionii nu fac rost de o nocturnă mobilă. Rămâne de văzut cine va achita costurile pentru stadionul cel mai impozant din Bănie, care se ridică la 10.000 de euro pe meci. Antrenorul care i-a luat locul lui Mario Găman pe banca tehnică a celor de la Filiași, Victor Naicu, a vorbit despre tragerea la sorți, dar și despre posibilitatea ca meciul să fie mutat în afara județului Dolj. ,,Așa cum am spus și când am revenit la Filiași, orice meci în această competiție pentru jucătorii mei este un bonus. Sorții au decis să jucăm cu favorita competiției. Fără discuție, Craiova are prima șansă să câștige acest trofeu. Ne dorim să jucăm pe Stadionul ‘Ion Oblemenco’, ar trebui să fie o sărbătoare și bucurie pentru tot județul, deoarece nu îmi aduc aminte ca două echipe din Dolj să fi jucat într-o faza superioară a competiției. Știu că este o chirie mare, iar noi, din păcate, nu avem posibilități materiale să putem achita o astfel de suma. Dacă nu se va putea la Craiova, propunerile conducerii, din câte am înțeles, sunt la Severin și Târgu-Jiu. Vă dați seama că și băieții mei își doresc să joace pe stadionul din Bănie. Unii nu știu dacă vor mai avea o astfel de șansă, poate să fie ultima a carierei. Sper ca până atunci să am cât mai mulți jucători disponibili, pentru că deja doi, din start, ne vor lipsi: Fotescu și Pencea, ambii cu câte două galbene. Până atunci, mai avem meciuri de campionat și sper să scoatem maximum din ele”, a spus Victor Naicu, la Oltenia TV. Președintele Filiaşiului, Florin Spînu, a declarat că primarul din localitate ia în calcul aducerea unei nocturne mobile. ,,Glumind puțin, mi-aș fi dorit să picăm cu alt adversar și să jucăm finala cu Universitatea. Am mai spus după ce am eliminat Sibiul, obiectivul este câștigarea Cupei și participarea în Europa. Acum, trecând la lucruri serioase, ne bucuram că am picat cu favorita competiției, pentru că este o șansă uriașă pentru jucătorii noștri să joace într-un asemenea meci cu o astfel de miză. Vom încerca să ne ridicam cât vom putea la nivelul acestei competiții și a unui asemenea meci. Noi ne-am dori să jucăm la Filiaşi, dar cred că este foarte greu, pentru că este nevoie de nocturnă. Avem o varianta la îndemână cu o instalație mobilă, am fost informat de domnul primar. Vom analiza în aceste zile ce presupune. Varianta a doua este fără discuție stadionul ‘Ion Oblemenco’, dar aici este problema de preț. Ținând cont că se joacă pe 1-2 decembrie, de ziua României, cred că ar fi o sărbătoare să jucăm în Bănie. Dacă nu se va putea, avem variantele 3 și 4, Severin sau Târgu-Jiu, vom analiza și vom lua o decizie”, a precizat Spînu. Până să ajungă în sferturile de finală ale Cupei României, Filiaşiul, cu Mario Găman la timonă, le-a eliminat pe CS Cârcea (Liga 4, 3-0 în deplasare), Vediţa Coloneşti (Liga 3, 11-10 după lovituri de departajare, acasă), Viitorul Târgu Jiu (Liga 2, 3-2, acasă), UTA Arad (Liga 1, 1-0, acasă) și FC Hermannstadt (Liga 2, 6-5 după loviturile de departajare), în timp ce Universitatea Craiova a trecut de CFR Cluj (1-0, acasă) şi Minaur Baia Mare (Liga 3, 4-0, în deplasare). Politehnica Timișoara – FC Argeș, FC Buzău – FC Voluntari și Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe completează tabloul sferturilor. Meciurile se joacă într-o singură manșă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here