Organizațiile Partidului Social Democrat au mâna liberă pentru a forma alianțe cu PNL, la nivel local şi județean, a anunțat vicepremierul Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD.
„În acordul politic, am lăsat libertate organizaţiilor judeţene, nu s-a impus o anumită alianţă, să se rupă cele existente şi să se întâmple alianţe PSD – PNL în judeţ. Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos şi să ia deciziile organizaţiile judeţene şi cred că e decizia corectă pentru că, până la urmă, vorbim de cele mai mari partide din România, PSD şi PNL, care în principiu, sigur, dacă considerăm la PNL acuma şi fostul PDL, PD, că s-au unit, în principiu au avut bătălii politice, cel puţin în ultimii 20 de ani, şi o rivalitate pe care o ştie toată lumea”, spune Grindeanu.
Mai mult, „e greu să treci cu totul peste ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, dar de aceea, acesta a fost motivul pentru care am lăsat libertatea fiecărei organizaţii să decidă dacă se întâmplă sau nu alianţe politice la nivel judeţean”, a declarat Sorin Grindeanu, la un post TV.
Nici liderul PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, nu crede într-o colaborare la nivel local între cele două partide. „Nu am avut discuții încă la nivel local și mi-e greu să cred că vom putea construi o alianță. Până la urmă, nici la nivel național nu avem o alianță, avem o coaliție, o majoritate în parlament care a fost capabilă să genereze un guvern. Dar, o colaborare la nivel local și până la cele mai mci structuri ale partidelor, mi-e greu să cred că se va întâmpla. Vom discuta”, a spus Vîlceanu.
La începutul săptămânii viitoare, PSD și PNL vor intra la negocieri pentru împărțirea posturilor de prefecți, susțin surse politice.
I.I.