Acum 78 de ani, în ziua de 9 mai 1945, la cartierul general sovietic din Berlin a fost semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei, act care a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe teatrul european de război, considerat a fi cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.
Cu acest prilej, astăzi, 9 mai 2023, o delegație a Filialei Județului Gorj „Tudor Vladimirescu” a A.N.C.E. „R.M.” formată din col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, col. (rtr.) Gigi Bușe, lt. col. (rtr.) Ovidiu-Gabriel Ghindă, ec. Lavinia Ghindă, dirig. Viorica Ionescu, ing. Vasile Ionescu și prof. Grigore Haidău s-a deplasat la „Troița Eroilor” ridicată de profesorul Grigore Haidău în fața Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgu Jiu unde preotul Ion Tomescu a săvârșit o slujbă pentru sufletele tuturor celor care au luptat în Al Doilea Război Mondial, iar filiala a depus o coroană de flori.
În continuare, aceeași delegație a mers la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” unde a vizitat expoziția foto documentară dedicată acestui eveniment. Cu acest prilej Filiala marchează ultima manifestare dedicată centenarului Eroului Necunoscut în Municipiul Târgu Jiu.
Col. (rtr.) Gigi Bușe