Fiica doctorului Butulescu a deschis primul restaurant raw vegan din Gorj

2021

Rozana Butulescu, fiica regretatului pediatru Dumitru Butulescu, cea care administrează deja cu succes o grădiniţă de prestigiu particulară din municipiu, a mai făcut un pas important şi curajos în afaceri. De data aceasta, Rozana, încurajată de familie şi prieteni, a deschis, la finalul săptămânii trecute, primul restaurant raw vegan din Gorj, punând astfel Târgu-Jiul pe harta localităţilor ai căror locuitori apreciază şi consumă hrana sănătoasă. Restaurantul Green Point, care promovează consumul legumelor, fructelor şi seminţelor, neprocesate termic, în rândul adulţilor, cât şi al copiilor, şi-a deschis porţile, la finalul săptămânii trecute, prezentând câteva demonstraţii culinare şi de teorie privind consumul produselor raw vegan, urmând ca în perioada imediat următoare bucătarii unităţii să ofere, şi contra cost, diverse produse clienţilor care-i vor trece pragul. Vor exista, aici, potrivit Rozanei, meniuri complete din care nu vor lipsi sucurile naturale preparate pe loc, supele cremă, dar şi deserturile delicioase. Restaurantul care promovează “hrana vie” are şi un spaţiu generos de joacă pentru copii.

Raw 10După ce a reuşit să ofere municipiului o grădiniţă performantă în sistem privat, Rozana Butulescu a hotărât să-şi încerce abilităţile manageriale şi într-un alt tip de servicii, cel care priveşte bucătăria raw vegan, mai puţin cunoscută în rândul consumatorilor clasici de carne din judeţul Gorj. Rozana a înţeles că acest nou concept prinde teren tot mai mult în mediul urban, în Bucureşti existând 15 astfel de restaurante, şi fiind o consumatoare deja a hranei vii a ales să-şi lanseze o bucătărie verde şi la Târgu-Jiu.
Spaţiul deschis, sâmbătă, va oferi, în curând, celor care îi vor trece pragul nu numai preparate raw vegan sau raw food (ce înseamnă alimentaţia vegană fără foc, fără ingrediente de origine animală, ci doar vegetală, în care alimentele de bază sunt legumele, germenii şi vlăstarii, seminţele şi nucile, fructele naturale şi algele marine), ci şi produse bio, o cafenea selectă, catering şi chiar ateliere de gătit petru copii şi adulţi.

Raw 30Demonstraţie culinară raw vegan cu Marina Cârjaliu
Pentru ca doar o mică parte dintre care au participat la inagurarea Green Point erau adepţii preparatelor raw vegan, Rozana a invitat-o la Târgu-Jiu pe Marina Cârjaliu, deţinătoarea unui blog raw vegan şi a unui site de profil în Râmnicu-Vâlcea, care consiliază şi demonstrează, de ani buni, că hrana vie are efecte extraordinar de benefice pentru organism.
Marina a prezentat şi preparat, pe loc, cafea raw vegan, un produs care s-a dovedit pe gustul tuturor celor prezenţi, dar şi alte bunătăţi, adică o supă cremă de ţelină, un cuscus cu mei şi un desert delicios. Reacţiile celor prezenţi i-au dat încredere Rozanei că restaurantul va fi unul căutat, Marina fiind şi ea încrezătoare că odată educaţi şi consiliaţi consumatorii vor prefera meniurile verzi. “Sunt convinsă că şi târgujienii vor prefera să consume raw vegan în acest prim restaurant de acest fel din Gorj, totodată atât de cald şi de primitor”, a declarat Marina Cârjaliu.
Raw 40Rozana anunţă şi ea că restaurantul său raw vegan va avea, în scurt timp, şi o linie completă de produse ce se vor regăsi într-un meniu care va promova hrana cu adevărat sănătoasă. Green Point se află situat în Târgu-Jiu, pe strada 22 decembrie 1989 la nr.11.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here