Clipe de coșmar pentru o fetiță de 7 ani, din Licurici. Aceasta a fost la un pas de a fi violată de un bărbat de 35 de ani, din aceeași comună. Incidentul s-a petrecut în luna decembrie a anului trecut.
Bărbatul a profitat de faptul că fetița era singură acasă, părinții fiind plecați la lucru, a intrat în casă peste ea, a dezbrăcat-o și a încercat să întrețină relații sexuale cu ea. Din fericire, nu a reușit să-și ducă fapta la capăt. Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce mama fetiței a mers la Poliție. ”La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Licurici au fost sesizaţi de o femeie, de 30 de ani, din comuna Licurici, cu privire la faptul că un bărbat, de 35 de ani, din localitate, ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu fiica sa, de 7 ani. Din cercetări s-a stabilit că în luna decembrie a anului 2015, cel în cauză ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu minora, dar nu a reuşit să consume actul sexual. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol”, a anunțat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, ulterior el fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunere de arestare preventivă.
Roxana Lupu