Festivalul Tineretului, la Godinești

1714

O nouă ediție a Festivalului Tineretului are loc în data de 31 iulie în comuna Godinești. Potrivit organizatorilor, se dorește ca actuala ediție să fie o manifestare cultural-artistică de amploare, „care să ofere participanților posibilități de afirmare valorică atât în preluarea, cât și în promovarea tezaurului folcloric al meleagurilor gorjenești, deosebit de bogat în cântec și dans”.
Festivalul are patru secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, formații de dansuri populare și tarafuri tradiționale. Vârsta de participare este între 12 și 25 de ani.
Pentru secțiunile de soliști vocali și soliști instrumentiști pot participa concurenți între 15 și 36 ani.
Soliștii vocali vor interpreta două piese din repertoriul gorjenesc (doină, baladă, horă, sârbă), din care una fără acompaniament orchestral. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Gorjului”.
Evoluția scenică a soliștilor vocali și instrumentiști nu va depăși 6 minute. Formațiile de dansuri vor respecta condițiile de repertoriu – obligatoriu gorjenesc și de durată (minimum 5-6 minute). Acompaniamentul va fi asigurat de fiecare formație.
Pentru formațiile de dansuri vor fi respectate aceleași condiții de vârstă.
Tarafurile vor avea în componență maximum 12 persoane, cu repertoriu gorjenesc, dar să nu depășească 6 minute de evoluție scenică, cu instrumentele tradiționale (fără electronice).
Se acordă premii pentru fiecare secțiune de concurs, între 100 și 500 de lei. Trofeul Festivalului, în valoare de 500 de lei, este oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Programul festivalului include și recitaluri ale unor interpreți de seamă ai cântecului popular românesc.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here