Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu” și-a anunțat câștigătorii

1647

O nouă ediție a Festivalului Național de Umor „Ion Cănăvoiu” și-a desemnat astăzi câștigătorii, anunță Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Ediția de anul acesta s-a desfășurat online, la fel ca în 2020.

„Din cauza circumstanțelor create de necesitatea respectării tuturor normelor sociale și sanitare generate de pandemia de coronavirus și din dorința de a continua tradiția unui festival de creație umoristică al cărui impact național a fost dovedit în cele 28 ediții desfășurate până acum, evenimentul din acest an a fost organizat după un Regulament special și a avut peste 85 de concurenți din România, Moldova și Bulgaria. Off line a fost organizat vineri, 22 octombrie 2021, Salonul Internațional de Caricatură, care, la inițiativa managerului CJCPCT Gorj, se numește începând cu această ediție “Aurelian Iulius Șuță – ȘAI”. Dintre participanții la cele șase secțiuni ale festivalului (concurs de volum, de epigrame, de parodie, de poezie umoristică, de proză scurtă și de caricatură/fotografie umoristică) juriul a acordat următoarele premii:

Premiul I epigramă – Nicolae Bunduri din Brașov

Premiul I proză scurtă –Constantin Bidulescu din Ploiești

Premiul pentru cea mai bună carte de epigramă – Ion Moraru din Vaslui

Premiul I fabulă – Vasile Larco din Botoșani

Premiul I parodie – Vasilescu Petre din Craiova

Premiul I caricatură – Codruț Duduman din Bacău

Premiul pentru cea mai bună carte umoristică – Traian Cosma din Iași

Premiul pentru poezie umoristică – Gârda Petru Ioan din Cluj Napoca”, a transmis Daniela Gapșea, purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj.

Din juriul care a evaluat lucrările au făcut parte: Ion Popescu Brădiceni, Spiridon Popescu, Marian Dobreanu, Gabi Roșianu. Președintele juriului a fost anul acesta scriitorul Nicolae Dragoș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here