Festivalul Luminii, din nou la Târgu-Jiu

1327

Sâmbăta viitoare, pe 23 septembrie, începând cu ora 16.00, în Parcul Central ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Filiala Târgu-Jiu „Ecaterina Teodoroiu”, organizează Festivalul Luminii. Membrii organizaţiei de la Târgu-Jiu vor amplasa mii de gulguţe (cutiuţe din hârtie flaxurată cu lumânări) pe aleile Parcului Central pentru a va îndemna să reflectaţi asupra lucrurilor mărunte ce vă fac viaţa mai frumoasă! Prima ediţie a Festivalului Luminii a avut loc în 2004, când câţiva cercetaşi clujeni şi-au unit forţele pentru a le reaminti oamenilor de frumuseţea lucrurilor mărunte din viaţa lor. ,,Adevărata fericire nu e rezultatul bogăției, a succesului în carieră și nici măcar al satisfacerii tuturor plăcerilor. Fericirea e atunci când esti mulțumit de ceea ce ai și te bucuri din plin de asta. Dar mai presus de atât, adevărata cale spre fericire este acea de a-i face pe ceilalți fericiți – mesajul lui Robert Baden Powell (fondatorul mișcării cercetășești). Asumându-și acest îndemn, Cercetașii României au creat Festivalul Luminii, un eveniment care să te scoatã din cotidian și să te aducă mai aproape de bucuriile simple ale vieții”, au transmis organizatorii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.