Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a găzduit duminică cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs ”Les Amis Francophones”. În cadrul acestei ediții a festivalului au fost acordate 22 de premii și mențiuni.
Festivalul ”Les Amis Francophones” s-a desfășurat pe trei secțiuni (poezie, cântec și teatru) și două categorii de vârstă (gimnaziu și liceu). La concurs au participat 78 de elevi și 30 de cadre didactice din întreg județul Gorj, iar invitat de onoare a fost Fabrice Tondeur, profesor de sport aflat în cadrul unui proiect Erasmus la Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu. Juriul a fost format din prof. de limba franceză Alina Anghelescu de la Colegiul Național ”Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești, prof. de muzică Ionuț Popescu, director adjunct la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, inspector de specialitate Gabriel Popescu de la IȘJ Gorj, actorul George Drăghescu de la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” și prof. Fabrice Tondeur. Doamna prof. Ștefania Pană, reprezentant al Asociației Internaționale Kiwanis, a oferit premii în cărți tuturor elevilor câștigători. La final a fost organizată o tombolă în urma căreia au primit cadouri 12 elevi dintre participanți.
Palmaresul festivalului
La categoria ”gimnaziu” au fost acordate unsprezece premii. La secțiunea ”poezie” Premiul I a revenit elevei Lungu Bianca, de la Liceul Teologic Târgu-Jiu, coordonată de prof. Popescu Mirela Mirabela, Premiul II a fost acordat elevei Dobrescu Ștefania, de la Colegiul Național ”Spiru Haret” din Târgu Jiu, coordonată de prof. Pavel Marieta, Premiul III a revenit elevei Mîrșu Roxana, de la Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, coordonată de prof. Cucăilă Ciulică Mădălina, iar cu mențiune a fost răsplătită eleva Giorgi Alexia, de la Școala Gimnazială ”Ion Grigoroiu” din Lelești, coordonată de profesor Făgași Ion. La secțiunea ”muzică” Premiul I a fost acordat elevei Niculescu Miruna, de la Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Ciobanu Liliana, Premiul II a revenit elevei Lăzărescu Jessica Ioana, de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Stoian Loredana Gabriela, Premiul III a fost acordat elevei Filip Sorina Gabriela, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Dănești, coordonată de prof. Golumbeanu Arabella Georgiana, iar mențiunea a revenit elevei Popescu Raisa, de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Mihai Melania.
La secțiunea ”teatru” au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Huică Roxana și Robert Rotaru, de la Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu, coordonați de prof. Ciobanu Liliana, Premiul II – Trupa ”Teologos”, de la Liceul Teologic Târgu-Jiu, coordonată de prof. Popescu Mirela Mirabela, Premiul III – Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Sohodol, coordonată de prof. Frătuțu Minodora. La categoria ”liceu”, secțiunea ”poezie”, Premiul I a revenit elevei Stani Adeline, de la Colegiul Tehnic Mătăsari, coordonată de prof. Ciobanu Dorel, Premiul II a fost acordat elevei Vînătoru Costina, de la Liceul Tehnologic Tismana, coordonată de prof. Onică Mihaela Georgiana, Premiul III a ajuns la eleva Popescu Anastasia, de la Liceul Teologic Târgu-Jiu, coordonată de prof. Trăistaru Vasilica Monica, iar mențiunea a revenit elevei Tănase Andreea, de la Colegiul Tehnic Mătăsari, coordonată de prof. Bosoancă Georgeta.
La aceeași categorie, secțiunea ”muzică”, Premiul I a fost acordat elevei Bolovan Elvira, de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Mihai Melania, Premiul II a revenit elevei Șerbănoiu Laura, de la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Buțu Persida, Premiul III a fost acordat elevei Novacovici Ruth, de la Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru, coordonată de prof. Crețu Emanuela, iar cu mențiune a fost răsplătită eleva Ghencea Bianca, de la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Bobină Carmen. La secțiunea ”teatru”, Premiul I și Trofeul Festivalului au fost acordate Trupei de teatru ”Franc”, de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Mihai Melania, Premiul II a revenit trupei de teatru a Colegiului Tehnic Mătăsari, coordonată de profesorii Roman Anca și Bosoancă Georgeta, iar premiul III a ajuns la trupa de teatru a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, coordonată de prof. Calotă Rodica. Festivalul-concurs ”Les Amis Francophones” a fost organizat în cadrul unui parteneriat educațional inițiat de către Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză – filiala Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Casa Corpului Didactic Gorj, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” și Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Târgu-Jiu, și s-a adresat atât cadrelor didactice, cât și elevilor pasionați de limba franceză.
prof. Cucăilă Mădălina