Festivalul „La Stejarul din Răscruce”, pe 20 iulie, la Stejari

2025

Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria și Consiliul Local Stejari și Școala Populară de Artă Târgu Jiu organizează, în data de 20 iulie, ediția a XIV-a a Festivalului-concurs al portului, dansului și cântecului popular „La Stejarul din Răscruce”, dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani. De la ora 10.00, în deschiderea festivalului, va avea loc o paradă a portului popular românesc a formațiilor artistice participante la festival. Parada va fi în centrul comunei, între Școala Gimnazială „Aurel Teodorescu” Stejari (punct de plecare) și Punctul Ronghea (locul de desfășurare al festivalului). „Scopul esențial al acestei manifestări culturale îl reprezintă promovarea tinerelor talente interpretative în domeniul cântecului popular românesc, în strânsă corelare cu valorificarea scenică a celor mai autentice şi valoroase piese de port popular, specifice zonei folclorice reprezentate. Valoarea interpretării este indispensabil legată de autenticitatea, varietatea şi calitățile artistico-educative ale repertoriului. Festivalul este destinat interpreților cu evidente calități interpretative, cu o ținută scenică adecvată şi o vestimentație specifică zonei folclorice reprezentate”, anunță organizatorii. Festivalul „La Stejarul din Răscruce” va avea trei secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști și dansuri populare. Juriul Festivalului va fi format din specialiști în domeniu, oameni de cultură și reprezentanți ai organizatorilor. Juriul va atribui diplome şi premii pentru fiecare secțiune a festivalului. Premiile sunt oferite de către Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Stejari, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Festivalul se va desfășura începând cu ora 12.00 în Punctul Ronghea din centrul comunei Stejari.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here