În zilele de 19, 20 și 21 iulie 2019, s-a desfășurat în cetatea Băniei, Craiova, cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de poezie „Adrian Păunescu”. La 76 de ani de la nașterea poetului, în orașul adolescenței sale, timp de trei zile, pașii au sunat în ritm de muzică, vers și poveste, sau toate acestea în ritm de pași. Această ediție a festivalului s-a desfășurat după următorul program:
Intrarea a fost liberă la toate evenimentele din 19 și 20 iulie, numai la Teatrul Național „Marin Sorescu”, din 21 iulie, accesul s-a făcut pe bază de invitații gratuite obținute de la punctul de distribuire special amenajat, lângă cilindrul din Piața Frații Buzești (Centrul Istoric), între orele 17.00 și 20.00, în limita locurilor disponibile, iar participanții au fost numeroși.
În cadrul acestui festival s-a desfășurat și un concurs de poezie cu scopul de a acorda o șansă tuturor persoanelor care încă mai cred în talentul lor artistic, ca o armă împotriva degradării generale la care asistăm neputincioși din 1990 încoace. Pentru că Adrian Păunescu a refuzat mereu îngrădirea libertății de exprimare, concursul s-a adresat tuturor cetățenilor români, indiferent de vârstă sau de experiența lor literară. Fiecare participant a putut să trimită două poezii până la data de 5 iulie 2019. Rezultatele finale au fost comunicate în cadrul spectacolului desfășurat duminică, 21 iulie, la Teatrul Național „Marin Sorescu”. Ca în fiecare an, Fundația Culturală „Iubirea” și revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” au oferit câștigătorilor premii în bani, cărți și diplome. Marele premiu – 4000 de lei, Locul I – 3000 de lei, Locul al II-lea – 2000 de lei, Locul al III-lea – 1000 de lei. Au fost peste 120 participanți validați, care au intrat în etapele jurizării în orb.
Printre premianții acestui concurs s-a numărat și doamna Any Drăgoianu, din Țânțăreni, județul Gorj, membră a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj, care a obținut locul trei cu poeziile: „Învață-mă să fiu tu” și „În voia mea”. Vă prezint spre lecturare doar una:
Învaţă-mă să fiu tu
să-ţi gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ţi mângâi intenţiile nesăvârşite
şi să-ţi ascult întrebările apocaliptice
să-ţi adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învaţă-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparţine
şi în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învaţă-mă cum să-ţi deschid pieptul
în nopţile când luna doarme leneşă pe podea
şi lupii îşi strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
şi totul devine oblic
chiar şi gândul că te-aş putea poseda
învaţă-mă să scriu alt poem
în care moartea să fie o femeie subţire
iar mutilările noastre succesive
să pară jocuri perverse
hai
suflete
învaţă-mă să fiu tu
ca să pot înţelege
şi să pot asculta
tropotul cailor
când albastrul le mângâie copitele
hai
suflete
hai
sub şenilele reci ale timpului
unde ne trăim păcatul.
Felicitări organizatorilor!
Felicitări tuturor participanților și premianților!
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj)