Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, la cea de-a 34-a ediţie

481

Şi în acest an, în perioada 29 mai – 1 iunie, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, va avea loc Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Lucrările pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie pot fi trimise până la data de 16 mai, pe adresa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj.

Ajuns la cea de-a 34-a ediţie, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se va desfăşura în perioada 29 mai – 1 iunie, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului, pe mai multe secţiuni: secţiunea „Cuvine potrivite” (pentru volum de poezie în manuscris, deschisă autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani), secţiunea „Bilete de papagal” (pentru grupaj de poezie, deschisă poeţilor ce-şi aşteaptă consacrarea), secţiunea de arghezologie (deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi – studii publicate sau în manuscris) şi secţiunea de promovarea a operei argheziene şi a Festivalului (deschisă participanţilor din ţară şi de peste hotare, cu merite deosebite în creşterea vizibilităţii Festivalului, în promovarea, traducerea sau ilustrarea grafică a operei lui Tudor Arghezi, precum şi în traducerea operei sau publicarea de  exegeze despre viaţa şi opera acestuia).

Premii
În cadrul ediţiei din acest an a Festivalului „Tudor Arghezi” vor fi acordate mai multe premii, între care: Premiul Naţional de Literatură „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia, atribuit pe criterii valorice unor scriitori români contemporani, Premiul „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia, atribuit unor scriitori contemporani de prestigiu internaţional, Premiul Opera Omnia pentru contribuţii deosebite la afirmarea şi promovarea culturii româneşti şi Premiul pentru Opera Prima. De asemenea, va mai fi acordat şi Premiul Opera Omnia, atribuit unui scriitor de origine gorjenească. Laureaţii Premiului Naţional de Literatură „Tudor Arghezi”, Premiului Tudor Arghezi pentru Opera Omnia şi Premiului Opera Omnia pentru contribuţii  deosebite la afirmarea şi promovarea culturii româneşti vor primi şi titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului Târgu-Cărbuneşti. Pentru acordarea acestor premii, organizatorii vor solicita propuneri de nominalizare de la reviste literare, asociaţii ale scriitorilor, fundaţii şi societăţi culturale, personalităţi de seamă ale literaturii române, de la alte instituţii culturale. În cadrul festivalului vor mai fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi vizitarea muzeului “Tudor Arghezi”, din oraşul Târgu-Cărbuneşti.

Înscrieri până pe 16 mai
Lucrările – dactilografiate, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie se primesc până la data de 16 mai, pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. La expediere se vor respecta obişnuitele cerinţe: în plicul mare se introduce plicul mic cu motto, iar în interior se sigilează datele autorului, inclusiv un număr de telefon, la care poate fi contactat. Festivitatea de premiere  se va desfăşura la Târgu-Cărbuneşti, în data de 1 iunie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here