1. Gânduri peste care un “mâine” va așterne zăpada.
… N-am rezistat dorinței de a mă oglindi încă o dată, prin cele scrise, în „ochii” acelor zile când, pentru prima oară, am fost peste Prut, în frumoasa și dulcea Bucovină. Cei lăudători mă vor îneca în cântece şi descântece, și n-am de unde să știu care din ele-i mai bună fără a le fi trăit pe amândouă până la capăt. Departe însă de truda celor care au muncit cu adevărat la întruparea acestor zile scrise și-n Istoria acestor zile: 26-28 august 2014, când, bucuroși că mai pot urca treptele unei vieți literare, de mila noastră în ceruri Dumnezeu a întins o mână dinspre Edineț, Republica Moldova (prin sufletul primarului Cojocari Constantin), spre a găzdui cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, ținut an de an doar la Râmnicu Sărat. Puţine cifre de cât a trebuit să stea la vedere pentru cultura română și-or fi dorit unii după cea de a VI-a ediție ce a avut loc la Râmnicu Sărat, ignorată de edilii orașului, şi multă prea multă aşteptare cărora le-a ţinut piept mentorul și sufletul acestui Festival, Constantin Marafet trebuie că a avut în suflet să poată ierta trădarea lor, numai că, iată, timpul le-a rezolvat pe toate. Încă de acum un an mirosea a praf de puşcă literară în vâlceaua străjuită de codrii unui tărâm vestit, raionul Edineț, rămas vestit de pe vremea Voievodului de Ţară aleasă, Ştefan; uitat însă de unii în răspântii de drumuri şi poduri intersectate, acum. Hăitaşii şi trăgătorii din flancuri, ca şi cei lăudători, nelipsiţi de la masa vânatului, mă vor îneca în cântece şi descântece – spuneam – , bag seamă-n pulberea acestui drum, pentru Voi, cei rămași acasă nu mai există întoarcere: va trebui să daţi oşteni mai viteji decât rândurile cronicarului. Numai că, meritul a fost pe măsura celor doi oameni care au sângerat prin cuvânt, ca un ram detrunchiat de la tulpina ȚĂRII: poetul Constantin Marafet și primarul Edinețului, Cojocari Constantin.
Așadar, spre Festivalul de Creație Literară „Titel Constantinescu”, ținut în acest an la Edineț, Republica Moldova, ne-am îndreptat în dimineața zilei de 26 august, în autocarul plin (cca 50 de persoane) spre nordul Moldovei, de-mi venea să plâng și eu împreună cu bătrânul Kurtveli (un tătar de prin satul meu natal) cand le spunea copiilor: ”fata mea, patria noastră de origine este una și aceeași ca cea din care am fost alungați în 1940. Noi am fost creați din pământul și din apa acelui ținut, la fel de asemănător cu acesta. Am fost născuți pentru acele locuri, dar destinul crud ne-a împrăștiat prin alte ținuturi îndepărtate…
Viaţa noastră, atât cât se poate, o păzesc acum temniceri deliranţi. Pe unde ne-om duce, nu vom mirosi decât a cătuşe-ncarnate. Parcă suntem câini alungați de lângă casă și pretutindeni nu mirosim decât a rugină de lanţ”. Pe drumul acesta lung, mă gândeam că până la Țara de lumină, pentru care s-au jertfit, iată, un neam întreg, unde visul va stăpâni, mai este… cale lungă ca-n poveste. În Țara spre care ne îndreptam în dimineața zilei de 26 august 2014, nu se ținea nici un bal mascat, nici măcar o comedie în dezordinea tristă a veacului acesta, și nici măcar un semn pozitiv nu exista în cele transmise la radio ori televiziune, dar ne așteptam să ne întâlnim frații de peste Prut, să ne dăm mâinile și să ne îmbrățișăm ca marii bărbați ai țării. Îmi răsuna în memorie versurile celui care organizase acest mare eveniment: „Eu nu pot să-l strig pe nume, îl strig Frate!/Îmi răspunde inima Țării de Sus a Moldovei./Da, Frate!” (Muntele alb – de Constantin Marafet).
Pe măsură ce ne apropiam de vama de la Sculeni, începeam să cred că mai sunt şi miracole pe aici la Râmnicu Sărat, de unde a pornit totul, nu numai pe lumea asta. Singurătatea unor prieteni (care te-au abandonat la hotarul dintre lume și lucruri), pe care o înţelegi ca pe o prelungită tăcere, îşi are şi ea colacul de salvare în mâna întinsă de primarul Edinețului şi, iată că acum suntem dinaintea acestei uimiri fericite. Evenimentul la care facem referire, ce a strâns laolaltă, scriitori din Târgu Jiu, Oradea, Slobozia, Buzău, Râmnicu Sărat, Iași, Călărași, București, Oradea, Onești, Arad, Vaslui etc., constă în reaprinderea acestei frumoase inițiative a Asociației „Renașterea Râmniceană” și a Editurii Rafet care au desemnat câștigătorii celei de-a VII-a ediții a festivalului amintit din cele peste 1021 creații literare, dintre care 12 au fost premiate. O lume renăscută despre care vom vorbi în continuare, pentru că, vorba poetului: „un cântec liturgic ne unește”.
Tudor Cicu
(va urma)
