Festivalul “Drumeții Montane”, de această dată în Retezat

808

Parcul Național Retezat găzduiește, în perioada 1-3 august, Festivalul „Drumeții Montane”, care permite descoperirea sau redescoperirea patrimoniului natural al zonei. Gorjenii sunt aşteptaţi să participe făcând şi numai o simplă plimbare în cazul în care nu doresc să se înscrie la activităţile din cadrul competiţiei.

Potrivit organizatorului, Asociaţia “Drumeţii Montane”, orice persoană, indiferent că doreşte să participe în cadrul activităților sau pur și simplu să facă o plimbare de weekend, este așteptată în Parcul Naţional Retezat. “Anul acesta, Parcul Național Retezat găzduiește în perioada 01 – 03 august 2014 Festivalul Drumeții Montane, festival la care pot participa cei care doresc. Parcul Naţional Retezat constituie una dintre cele mai importante ecoregiuni carpatice din punct de vedere al biodiversităţii, reprezentând o prioritate în programele de protejare a naturii din Carpaţi. Patrimoniul natural al Retezatului este deosebit de valoros datorită speciilor rare care se întâlnesc pe suprafaţa lui. Speciile rare de garofiţă, darie, flămânzica, anghelina, floare de colţ, pelin sau sângele voinicului sunt adevărate nestemate ale Retezatului. O treime din totalul speciilor de plante existente pe teritoriul României se găsesc în Retezat. Întâlnim păduri de carpen, gorun şi tei în special pe versanţii însoriţi ai văii Râul Mare şi bazinul Jiul de Vest, alături de arin. Locurile mai adăpostite dau naştere unei vegetaţii cu caracter termofil: sânziene, bărbişoara, trifoiul iepuresc, răsura, păduri de fag sau în amestec cu brad şi molid. La altitudini mai mari de 1700 de metri întâlnim tufărişuri de jneapăn, smârdar, afin, merişor, ienupar pitic, ghinţură. Etajul alpin cuprinde specii de păiuş, păiuşcă uriaşă, rogoz, ţapoşica, clocotiş, coacăz, iarba vântului”, se arată în comunicatul de presă transmis de către organizatori.

animale-rare-2Floră şi faună bogată
La fel de bogată şi diversă ca flora este şi fauna parcului Retezat. Parcul Naţional Retezat adăposteşte 55 de specii de mamifere (dintre care 22 ocrotite de lege). Dintre mamifere amintim: capra neagră, căpriorul, cerbul, ursul, lupul, râsul, mistreţul, pisica sălbatică, veveriţa, pârşul de alun, viezurele, vidra, jderul de capac, nevăstuica etc. Păsările sunt şi ele de asemenea reprezentate de o multitudine de specii precum: acvile, cocoşul de munte, bufniţa, ierunca, fluturaşul de stâncă, lăstunul, corbul de munte, mierla de piatră etc. Reptilele sunt şi ele prezente prin specii de şerpi (vipera comună, vipera cu corn). Datorită reţelei hidrografice, fauna apei este şi ea reprezentată de peşti (păstrăv de lac, păstrăv curcubeu, lipanul).
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here