Festivalul de teatru „Sabin Popescu”, aproape de debut

396

În perioada 15 – 16 mai, oraşul Novaci va găzdui cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de teatru „Sabin Popescu”. Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură Novaci, pe scena căreia vor urca trupe de amatori formate din elevi sau preşcolari.

Primăria şi Consiliul Local Novaci, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Casa de Cultură Novaci, în colaborare cu Liceul Teoretic Novaci şi Şcolile Gimnaziale Novaci şi Pociovaliştea, organizează, în perioada 15 – 16 mai 2014, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de teatru „Sabin Popescu”. „Festivalul este dedicat distinsului profesor Sabin Popescu, care mai bine de 40 de ani a desfăşurat o bogată activitate teatrală în calitate de actor şi regizor. Scopul festivalului este omagierea distinsului om de teatru novăcean şi revigorarea artei teatrale în oraşul nostru şi în împrejurimi”, spun organizatorii. Festivalul va debuta joi, 15 mai, cu simpozionul „Profesorul Sabin Popescu – o viaţă închinată teatrului”, urmat de spectacolul de teatru „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, de I.L. Caragiale, prezentat de trupa de teatru „Sabin Popescu” a Casei de Cultură. Tot joi, pe scena Casei de Cultură Novaci vor urca şi membrii trupei de teatru a Liceului Teoretic Novaci, care vor prezenta piesa „O soacră”, de I.L. Caragiale. Festivalul va continua vineri, 16 mai, cu „Ziua teatrului şcolar”. Începând cu ora 12:30, pe scenă vor urca preşcolari de la Grădiniţa de Copii Novaci şi elevi de la Şcoala Gimnazială Pociovaliştea şi Şcoala Gimnazială Novaci. Cu acest prilej, Trupa de teatru „Sabin Popescu” a Casei de Cultură Novaci urmează a fi premiată pentru bogata şi îndelungata activitate desfăşurată în domeniul artei teatrale la Novaci cu suma de 1.500 lei. Premierea se va face de Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here