Festivalul de muzică lăutărească la Târgu-Cărbuneşti

461

Oraşul Târgu-Cărbuneşti va găzdui astăzi o nouă ediţie a Festivalului de muzică lăutărească „Gena Bârsan”, deschis tarafurilor şi rapsozilor din toate judeţele Olteniei.
Festivalul de muzică lăutărească „Gena Bârsan” se adresează tarafurilor lăutăreşti tradiţionale care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă tradiţia şi autenticitatea cântecului şi portului popular, fiind inclus în programul manifestărilor şi evenimentelor desfăşurate cu ocazia Zilelor Oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Festivalul-concurs este structurat pe două secţiuni (tarafuri şi rapsozi), fiecare judeţ invitat putând participa cu un singur taraf şi doi rapsozi. Potrivit regulamentului, fiecare taraf poate prezenta în concurs, pe lângă programul tarafului (care nu poate depăşi 10 min), şi 1-2 rapsozi, aceştia din urmă trebuind să aibă în repertoriu o baladă şi un cântec de joc. Concurenţii vor urca pe scenă numai îmbrăcaţi în costume populare. De asemenea, în concurs nu se admit instrumente electronice. Cei mai talentaţi participanţi vor fi răsplătiţi cu premii în valoare totală de peste 11.000 de lei. Astfel, la secţiunea „tarafuri”, câştigătorul Trofeului şi al Marelui Premiu va pleca acasă mai bogat cu 2.000 de lei. Câştigătorul premiului I va fi recompensat cu suma de 1.400 lei, premiul II va avea o valoare de 1.200 lei, în vreme ce al treilea clasat va beneficia de un premiu în valoare de 1.100 lei. La aceeaşi secţiune, vor mai fi acordate două premii speciale în valoare a câte 500 de lei, două menţiuni a câte 500 de lei, precum şi premiul „Aliţă Piţigoi”, în valoare de 1.100 lei. La secţiunea „rapsozi”, premiul I va fi de 550 lei, premiul II de 450 lei iar premiul III de 300. Tot în cadrul aceleiaşi secţiuni vor mai fi acordate 2 premii speciale a câte 300 de lei şi trei menţiuni a câte 200 de lei.

Organizatori
Festivalul de muzică lăutărească „Gena Bârsan” este organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti.
Roxana Lupu
 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui lupu mihai Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here