Cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” are loc la Târgu-Jiu, în perioada 18 – 20 octombrie 2022.
Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”, alături de Consiliul Județean Gorj și Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”.
Festivalul-concurs îşi propune „să încurajeze şi să contribuie la descoperirea a cât mai multor talente, să promoveze şi să stimuleze cele mai valoroase prezenţe”, spun organizatorii.
Festivalul este adresat cursanților școlilor populare de artă sau centrelor culturale județene de la disciplinele de canto muzică populară și instrumente muzicale populare și este împărțit pe două secțiuni, în cadrul fiecărei secțiuni existând două categorii de vârstă (12-15 ani, respectiv 16-25 ani).
S-au înscris la acest festival-concurs 34 de concurenți, din 14 județe (Argeș, Cluj, Brăila, Suceava, Alba, Olt, Botoșani, Caras Severin, Vâlcea, Satu Mare, Bihor, Constanța, Mureș, Gorj).
Din juriu vor face parte personalități marcante ale folclorului românesc, care vor aprecia calitățile interpretative, repertoriul, autenticitatea portului și prezența scenică. Este vorba de Daniela Roxana Gibescu – profesor doctor etnomuzicolog, specialist Casa de Discuri ELECTRECORD România, Violeta Ianculescu – realizator de evenimente culturale Radio România, Adrian Grigoraș – dirijor Orchestra Națională Radio, Doina Ișfanoni – doctor, istoric de Artă, cercetător, etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitri Gusti” din București și Valentin Marin – etnomuzicolog, manager al Radio România Antena Satelor.
„Marți, 18 octombrie, ora 18:00, va avea loc tradiționalul concurs, iar după acesta, recitalurile vor fi susținute de artiștii Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș. Ne vom bucura de prezența Ansamblului «Doina Argeșului» – dirijor Cătălin Iancu, grupului vocal «Flori argeșene», Ansamblului «Doina Argeșului Junior», Ansamblului de dansuri «Doruri de câmpie».
Miercuri, 19 octombrie, ora 18:00, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți, iar după vor evolua artiștii Ansamblului Profesionist «Doina Gorjului», alături de corpul de balet al ansamblului. Vor susține recitaluri Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Ion Drăgan, Ileana Lăceanu, Georgiana Bârsac, Alexandra Bleaje, Delia Barbu, Roberta Crintea, Andra Matei, Adriana Soreanu. Conducerea muzicală a Ansamblului Profesionist «Doina Gorjului» – Aurel Blondea și Florin Chirițoiu; coregraf – Valeriu Saraolu, director artistic – Claudia Torop.
În ultima seară, joi, 20 octombrie 2022, după Gala Laureaților, iubitorii de folclor vor avea parte de recitalurile cursanților Școlii Populare de Arte «Constantin Brâncuși» Târgu Jiu, acompaniați de Ansamblul Folcloric «Maria Lătărețu». În program vor fi mai fi: grupul «Măriile Gorjului», Grupul de naiști si fluierași «Jiana», grupul de dansuri populare «Izvorașul» din Negomir și Ansamblul «Cheile Oltețului» din Polovragi”, a transmis Școala Populară de Arte.
Acompaniamentul orchestral, pe toată durata concursului, va fi asigurat de Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, dirijor Constantin Argint.
Prezentarea spectacolelor din toate serile festivalului va fi asigurată de interpreta de muzică populară Carmen Felicia Sarcină. Directorul festivalului este Alexandru-Ciprian Bratu, managerul Școlii Populare de Arte.
Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va fi gazda festivalului. Intrarea este liberă!
I.I.