Festival Mondial de Poezie la Craiova, cu participanți și de la Gorj

464

A IV-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie “Mihai Eminescu” a început, marţi, la Craiova, desfăşurându-se pe parcursul a patru zile, cu participarea unor renumiţi poeţi din circa 40 de ţări. Pe 19 mai și în Gorj va începe o nouă ediție a Festivalului Internațional ,,Tudor Arghezi”, manifestare care, în ciuda numelui, nu se ridică, din păcate, nici măcar jumătate, la nivelul festivalului aflat în desfășurare în județul vecin.

Potrivit organizatorilor, Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, evenimentul a fost gândit ca o punte între culturi şi ca modalitate de promovare a culturii ţării noastre în lume, „pentru că poezia nu ţine cont de limbă, religie sau doctrine”. Pentru organizarea festivalului, Consiliul Local Craiova a contribuit cu 120.000 de lei de la bugetul municipal. Printre participanţi sunt poeţii Justo Jorge Padron – nominalizat la Premiul Nobel pentru Poezie, Sreten Perovici – preşedintele Academiei din Muntenegru, Yong Tae Min – membru al Academiei Regale din Spania, Rade Siljan – preşedintele Uniunii Scriitorilor din Macedonia, Daniel Arturo Corcuera – cel mai cunoscut poet din America de Sud, Hirato Namba din Japonia, Nicolae Dabija, vicepreşedinte al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, precum şi alţi scriitori din Belgia, China, Chile, Grecia, Mexic, SUA etc.. Premianţii ediţiei din acest an sunt personalităţi ale lumii literare, ştiinţifice şi artistice, ce s-au impus în domeniile lor de activitate, doi academicieni primind premiul pentru poezie: Risto Vasilevski, autor ce scrie în două limbi şi Jeton Kelmendi, reputat jurnalist şi comentator politic.
În cadrul festivalului vor fi susţinute lecturi publice care vor fi găzduite de Filarmonica „Oltenia”, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” şi Teatrul Naţional din Caracal, iar prezentările unor volume traduse ale poeţilor prezenţi vor avea loc la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here