Fermierii din Gorj au depus 22.000 de cereri la APIA pentru plata pe suprafaţă

492

Aproximativ 22.000 de cereri au fost depuse de fermierii din judeţ până la data limită de 15 mai pentru obţinerea sprijinului financiar în cadrul campaniei de plată pentru suprafaţă, numărul reprezentând 92% din totalul cererilor primite în anul 2013. Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Gorj, Constantin Negrea, a declarat marţi, că numărul total al fermierilor aşteptaţi să depună cererile pentru obţinerea sprijinului financiar este de 23.890.
Reprezentanţii APIA primesc şi în prezent circa 200 de cereri în medie zilnic, cu toate că începând cu 16 mai se aplică penalităţi de 1% pe zi din suma care trebuie acordată fiecărui fermier. ,,Până la data de 15 mai avem depuse 21.962 de cereri depuse dintr-un număr aşteptat de fermieri de 23.890. Numărul reprezintă 92% din numărul de cereri primite în anul 2013. Continuăm să primim şi zilele astea, ieri (luni – n.r.) de exemplu am primit vreo 197 de cereri, alaltăieri vreo 220. Deci primim în jur de 200 de cereri zilnic, chiar şi cu penalităţi. Vom continua să primim pentru că anul trecut, în perioada similară, am primit vreo 2.280 de cereri între 16 mai şi 9 iunie”, a spus directorul APIA Gorj. În ceea ce priveşte suprafaţa de teren corespunzătoare celor aproximativ 22.000 de cereri depuse, Negrea a precizat că este de circa 92.000 de hectare. ,,Suprafaţa înscrisă în cele 21.962 de cereri este de 91.179 hectare. În paralel cu acţiunea de primire a cererilor, noi introducem toate cererile depuse de fermieri în baza noastră de date. Au fost deja operate 14.260 de cereri şi verificate 8.583, fiind depistate mai multe nereguli, precum suprapunerea mai multor terenuri”, a spus Constantin Negrea. În context, el a mai adăugat că toţi fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin sunt aşteptaţi să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să o depună până la termenul limită de 9 iunie, după această dată nemaifiind acceptate la plată.
În total, pe întreaga durată a campaniei, sunt aşteptaţi să depună cereri circa 25.000 de fermieri pentru o suprafaţă de 95.000 hectare.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here