Europarlamentarul PSD, Carmen Avram, membră a Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, atrage atenția că fermierii români riscă să nu mai beneficieze de subvenții începând din 2023, dacă Ministerul Agriculturii nu se grăbește să scrie noul Plan Național Strategic (PNS).
Potrivit ei, fermierii români trebuie să pună presiune pe oficialii de la MADR ca să-i cheme la consultări și să scrie noul PNS, altfel vor avea de suferit.
”Există acest PNS la care fermierii noștri trebuie să contribuie obligatoriu și foarte repede, pentru că lucrurile se schimbă rapid, iar dacă ei nu vor contribui la acest document astfel încât să anunțe Ministerul Agriculturii de nevoile, obstacolele, eventualele pericole și ce au ei pe suflet, va ieși un PNS care o să aibă aberații, cum ar fi aceasta (interzicerea transportului de animale vii n.r.), care poate să însemne sfârșitul unui sector. Toată lumea este foarte îngrijorată, de la fermieri la transportatori. Noi am cucerit cu mare greutate această piață din Orientul Mijlociu, suntem lideri pe această piață și o asemenea măsură ar însemna o nenorocire.
”Sunt 800.000 de oameni implicați în agricultura din România, plus familiile lor. Dumneavoastră reprezentați o forță, aveți putere de negociere. Va trebui să vă implicați mai mult decât altă dată, pentru că este un moment crucial. Suntem la o răscruce, agricultura toată se schimbă în moduri pe care nimeni nu le poate anticipa, pentru că nu există studii de impact pe nimic. E un moment în care trebuie să faceți front comun și să mergeți să negociați la minister, să îi presați să deschidă acest document, să înceapă să deschidă PNS-ul. Dacă acest document nu e început foarte repede, riscăm ca în 2023 să nu mai existe subvenții pentru agricultori și se pot întâmpla multe alte lucruri începând cu 2023”, a declarat Carmen Avram în emisiunea ”Agricultura la Raport” , de la Agro-TV.ro.