Femeie spulberată de o maşină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Târgu-Jiu

490

O femeie de 72 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în stare gravă la spital, joi seara, după ce a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
,,La data 16 mai, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un participant la trafic, despre faptul că, pe strada Nicolae Titulescu din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 32 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia 9 Mai către gară, ar fi acroşat o femeie de 72 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, nesemnalizat și fără a se asigura. În urma impactului femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here