Femeie lovită de mașina Poliției: Nu era nimeni la volan

568

O femeie din Tismana a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină de Poliție. Victima se afla pe marginea străzii, în momentul în care s-a trezit cu autospeciala la picioarele sale. Echipajul de Poliție nu se afla în autoturism. Cei doi agenți din Padeș au fost chemați să intervină la Tismana, după ce mai mulți cai ar fi intrat într-un lan de porumb și s-au deplasat la caz, lăsând autovehiculul de serviciu în pantă, fără să tragă frâna de mână. Șoferul, om al legii, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Evenimentul rutier a avut loc, duminică, în satul Racoţi.
”Colegii s-au deplasat la un apel 112 pentru a verifica o sesizare privind distrugerea unei plantații. Au lăsat mașina neasigurată cu frâna de mână, autospeciala a continuat deplasarea pe aproximativ 15 centimetri, acroşând cu roata din faţă piciorul stâng al unei femei de 49 de ani, care se afla pe marginea drumului. A fost accidentată uşor. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvând al Poliției Gorj.
Victima a fost transportată la spital, cu un traumatism la unul dintre genunchi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.