Femeie jucându-se cu focul

547

„Femeie jucându-se cu focul” sau Poezia ca un strigăt este noul volum de poezie al poetei Any Drăgoianu apărut în toamna anului 2020 la Editura Neuma, din Cluj-Napoca, fondată și condusă de poeta Andrea Hedeș.
Poemele pe care poeta ne invită să le citim în acest volum de 112 pagini, sunt bulgări de foc îmblânziți de sufletul ei bun, de care, dacă te apropii prea mult, riști să fii cuprins de îmbrățișarea sa năvalnică.
Poezia care dă titlul acestui volum se intitulează „Am văzut o femeie jucându-se cu focul” și o prezint în splendoarea ei:
Am văzut o femeie jucându-se cu focul
dimineaţa făcea mii de cercuri şi le arunca în văzduh
era dintr-o altă lume
una negândită şi nelucrată
asemeni poemelor ce ne trec prin minte
dar nu le mai înşirăm pe coli
de teamă să nu stârnim râsul cuiva
la ea totul
părea atât de normal
se uita în stânga şi dădea foc la o câmpie
apoi în dreapta şi oprea timpul
numai eu îmi adunam urmele din iarbă
să nu se simtă vinovată că mi-a distrus tinereţea
de parcă îmi mai rămăsese vreun rest de clipă
neatins de răutăţi
ştiţi ceva
poate chiar eu am inventat această femeie
am vrut să vă conving
că pot apăsa pe trăgaci în orice secundă
şi nu îmi pasă de nimic şi de nimeni
atâta vreme cât trădările au săpat adânc
până n-am mai suportat
gândul că trebuie să iubesc oameni
ce îşi schimbă masca de mai multe ori pe zi
şi mă umplu de scârbă

,,Modul acesta sincer și disperat de face poezie uimește la o poetă cu mult spirit ludic, îl văd ca pe o dedublare. Înflăcărarea ei îmi este însă foarte simpatică și o regăsesc prin ascendența noastră comună, gorjenească. Dacă aș pluti pe Gilort vreo 50 de km aș ajunge de la Bengeștii strămoșilor mei la Țânțărenii unde ard flăcările lui Any Drăgoianu. Care are de altfel predilecția, la propriu, de a se îmbrăca în roșu. În concluzie, cum spune un cântec din Gorj, «mă uit pe Gilort la vale» și observ cu bucurie o autoare de talent, care evoluează de la un volum la altul și constat că «Femeie jucându-se cu focul» e cea mai bună carte a ei” – ne spune și distinsul om de cultură, Horia Gârbea în Prefaţa volumului.
„Poeta Any Drăgoianu prin volumul de poezie «Femeia jucându-se cu focul», nu s-a ars, ci a ars, desăvârșindu-se. Un volum scris parcă dintr-o suflare, într-o noapte albă în mijlocul unui incendiu interior din care purificatoare a ieșit și poeta, dar și poezia. Un volum de toată frumusețea pe care-l văd pe podium, cândva. Felicitări, succes și multe bucurii, Any Drăgoianu” – a concretizat poeta Mihaela Aionesei din Municipiul Târgu-Secuiesc, județul Covasna. Pentru ca estetica să pună punctul pe „I”, grafica acestui volum a fost încredințată graficianului Gelu Iordache care a realizat o minunată și sugestivă copertă. Sunt convins că acest volum de poezie va face ca mulți oameni ai condeiului artistic să pună amprenta literară pe conținutul său. Noi, cei de la Filiala Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, ne mândrim cu un asemenea membru, o felicităm pentru scrierile sale și-i dorim cât mai multe trofee literare în vitrina sa.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E.„R.M.” Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here