Femeie de 40 de ani, rănită într-un accident la Ţânţăreni

430

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 40 de ani a avut loc, miercuri, pe raza comunei Ţânţăreni. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

În cursul zilei de 3 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat, cu privire la faptul că pe raza comunei Ţânţăreni a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. „Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 60 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autovehicul pe D.J. 661, din direcţia Turburea – Filiaşi, la intersecţia cu D.E. 79, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat pe D.E. 79”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, o femeie în vârstă de 40 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind însă negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here